Peștii, ultimul semn de apă din seria zodiacală, evocă sfârşitul iernii şi necesitatea de a aborda un nou ciclu. Guvernat de Neptun, astrul spiritualităţii şi al osmozei, semnul Peștilor este în analogie cu casa a XII-a, legată de locurile şi situaţiile în care poţi să te autodepăşeşti.
Se spune adesea despre Pești că trăiesc în propria lor lume. Trebuie să recunosc că, pe măsură ce avansez în vârstă, îmi dau seama că gândesc diferit faţă de muritorii de rând, că percep lucrurile în felul meu...
Autoportretul Peştilor
Peştilor le lipseşte, fără îndoială, realismul, dar trebuie să cădem de acord asupra definiţiei „realismului”... deoarece orice percepţie asupra realităţii este subiectivă, iar cea a Peştilor mai mult decât subiectivă. De fapt, viaţa pământeană, materială, nu mi se pare făcută pentru noi, pentru că noi, Pestii, suntem predispuşi în mod natural la lucruri legate de spirit şi de inimă. Viaţa îşi găseşte sensul în lirism, muzică, concepte, credinţe, artă etc.
Adesea, unii dintre noi, Peşti mai mici, prizonieri ai borcanului pământean, încercăm să scăpăm de acesta prin mijloace distructive, cum ar fi drogurile sau alcoolul. Este atât de tentant „să-ţi eliberezi spiritul şi să uiţi de corp”.
Sensibilitatea şi emotivitatea Peştilor sunt foarte mari, trăim bazându-ne pe ceea ce simţim şi pe intuiţie, ceea ce face ca, adesea, natura noastră să fie contrariată de educaţie şi de societate: Atunci avem tendinţa să devenim „fecioare false”, adică să ne dezvoltăm în antiteză cu esenţa noastră şi să adoptăm valorile semnului opus Peştilor, Fecioara. Devenim atunci excesiv de materialişti, cicălitori, analitici, ca să ne agăţăm de lume, dar asta nu înseamnă că suntem mai puţin nefericiţi.
Peștii nu au reputaţia de a fi foarte veseli, dar fac faţă veseliei şi, mai ales, am grijă să nu îmi deprim anturajul, pentru că sunt un pesimist înăuntrul meu. Deci, îmi ascund adesea melancolia, tristeţea de a fi, într-un cuvânt, răul pe care îl simt adesea, sub un strat gros de umor şi sociabilitate. Dar cei care îi cunosc îndeaproape pe reprezentanţii semnului Peştilor ştiu bine că acest lucru nu este decât o spoială pentru că pe noi nimic nu ne lasă indiferenţi: o inimă mereu rănită este o inimă îndurerată.
Cred că îi iubesc profund pe ceilalţi, iau parte la stresul şi la suferinţa lor şi ştiu să-i ascult. Dacă vecinul meu Vărsătorul ştie să facă un pas în spate şi să acţioneze, eu sunt exact invers: mai pasiv, mă înec în fluxul mizeriei lumii, sunt martorul şi martirul necesar. Din această cauză, semnul Peştilor este cel care dă religioşi cinstiţi, înţelepţi respectabili, voluntari devotaţi, artişti inspiraţi, poeţi blestemaţi...
Mă îndrăgostesc cu uşurinţă, deoarece Peştilor le lipseşte discernământul în raporturile cu oamenii: iubind pe toată lumea, Peştilor le este greu să trieze, intrând aici şi propriul lor confort, şi ne lăsăm uşor invadaţi de oameni, căci ne mulţumim să ne lăsăm duşi de curent si unde sau cu cine ne poartă valul.
La ce bun să luptăm? Peștii cred în general în predestinare şi în fatalitate: se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Şi atunci, noi, ceilalţi Peşti, facem multe greşeli, pentru că avem tendinţa de a ne legăna cu iluzii, pentru a compensa mediocritatea în care trăim. Cred adesea că îi văd pe oameni mai buni decât sunt, până ce totul se prăvăleşte şi în acel moment sunt profund bulversat.
Atunci când Peștii iubesc, dau totul şi nu caută decât să fie una cu celălalt. Suntem zeloşi şi atenţi, dar suntem aproape întotdeauna decepţionaţi, pentru că dragostea nu este decât foarte rar la înălţimea reputaţiei sale.
Caut susţinerea, confortul, optimismul la prietenii mei, am nevoie de ei pentru a merge înainte, în lipsa unei dotări naturale.
Peștii au multe relații, pentru că noi ne adaptăm cu uşurinţă celorlalţi şi ştim să spunem ce trebuie atunci când trebuie: nu din grija de a-i manipula pe ceilalţi (pentru că adesea se întâmplă invers!) ci doar ca să trecem fără să ne rănim peste valul umanităţii. De altfel, trebuie să mărturisesc că spun câteodată un lucru şi opusul lui, în funcţie de interlocutor, pentru că eu nu am cu adevărat o părere sau pentru că sunt conştient că părerea mea nu ar interesa pe nimeni şi prefer să mă conformez ideilor primite. Pe scurt, încerc să satisfac pe toată lumea şi să nu am de ales între capră şi varză...
Banii, puterea, reuşita nu-i interesează prea tare pe Peşti, pentru că sufletul nostru aspiră mai mult sau mai puţin clar spre altceva (ceva ce găsim de obicei în meditaţie, rugăciune, creaţie sau paradisuri artificiale).
Se spune că Peștii sunt predispuşi la presentimente, la vise premonitorii şi, în general, predispuşi să comunice cu lumea aşa zis sensibilă.
Să precizăm pentru a încheia că ceea ce îmi defineşte într-un cuvânt personalitatea este fuziunea. Se pare că nativii din Pesti sunt, mai mult decât celelalte semne, influenţaţi de ascendent, dominante...etc. Asta înseamnă că de fapt există mai multe „sub portrete ” ale nativilor acestui ultim semn.
Câmpul lexical al zodiei Pești
Vârsta: copii între 3-7 ani;
Filosofie şi religie: misticism, fatalism, monoteism, Zen, şamanism, determinism.
Locuri: oceane, închisori, spitale, aziluri, mănăstiri.
Analogie astrologică: apă, casa a XII-a, Neptun, Domiciliul în Peşti, Exaltarea în Leu, Exilul în Fecioară, Căderea în Vărsător.
Profesii: meserii legate de mare, spion, predicator, medium, clarvăzător, escroc, meserii sociale, psihiatru, psiholog, medic la urgenţă, gardian.
Evenimente: epidemiile, secretele, calomniile, bilanţurile, disimulările, sublimarea, încercările, dilemele, singurătatea.
Simbolism: poezie, muzică, psihologie, pace interioară, meditaţie, fugă, evaziune.
Tarot: Marea Preoteasă, Hierofantul
Corp şi sănătate: picioarele, gleznele, limfa, alergiile, bolile mentale, toxicomania.
Relaţii şi stereotipuri: duşmanii ascunşi, alienaţii, prizonierii, ghizii, mentorii, iluzioniştii.
Factori inconştienţi: secretele, aura, transcendenţa, contemplarea, ceea ce nu poate fi definit, nebunia.
Calităţi: caritabil, devotat, răbdător, receptiv, tolerant, perspicace, observator, modest, compătimitor, amabil.
Defecte: fatalist, visător, vulnerabil, indolent, resemnat, ambivalent, supus, ezitant, hipersensibil.
Floră: algă marină, lotus, mac, ferigă.
Faună: balenă, delfin, stea de mare, pelican, cal de mare.
Metale şi pietre: zinc, coral, argint suflat cu aur.
Culori şi parfumuri: albastru verzui, alb, culoarea lămâii, iasomie.
Portret otrăvit al zodiei Peşti
Despuiaţi de orice clarviziune, Peștii Prăjiţi vor încerca să se refugieze într-o viaţă plină de miraje şi de iluzii, dovedindu-se nişte fiinţe instabile şi confuze.
Indivizi secretoşi care caută anonimatul şi disoluţia propriei lor persoane, mereu neobservaţi, Pestii negativi vor putea să se închidă în mutism şi izolarea cea mai profundă, în linişte şi singurătate.
Ei au tendinţa să înfrumuseţeze toate domeniile vieţii lor fantasmagorice, să găsească un final fericit (sau cinic) oricărei poveşti, pentru că au o natură visătoare şi naivă. Autoiluzionarea, nehotărârea bolnăvicioasă, fuga de realitate cu ajutorul paradisurilor artificiale îi caracterizează.
Neptunianul îndurerat este incapabil de cea mai mică ambiţie socială; el se mulţumeşte să fie dus de evenimente, de vreme ce fatalismul său, adesea puternic, îi paralizează toată veleitatea de acţiune sau de rebeliune. În această situaţie, el poate fi tentat de căi ilegale, deşi nu are un temperament violent: este calea minimului efort, a banului câştigat uşor. Atunci, el va fi escrocul care face combinaţii extravagante, el este falsificatorul distrat, care face bancnote de 1 euro...
Mereu mai mult sau mai puţin paranoic sau chiar schizofrenic, are raporturi sociale şi amoroase dificile. Peştilor negativi le place să facă pe victimele, jucându-se de-a călăii cu ajutorul înotului în ape tulburi.
Oricum, Peştii Prăjiţi se complac în dramă, tragedie şi situaţii nebuloase. Dacă vreţi să stricaţi totul într-o situaţie, puteţi conta pe ei....
Atenţie!
Semnul solar nu este decât o componentă a personalităţii. El trebuie să fie completat măcar de poziţiile Ascendentului, Lunii, a lui Mercur, Venus şi Marte. Semnul solar nu este decât o bază de plecare, un fel de portret general care trebuie să fie rectificat într-un tot coerent de către ceilalţi factori (foarte numeroşi) ai unei teme natale. Astfel, un horoscop exact se realizează doar ţinând cont de toate aceste aspecte. Puteți comanda AICI analizele astrale personalizate oferite de Club Mistic.