Florian Onitza, unul dintre cei mai cunoscuți astrologi români, s-a născut pe 29 martie 1909, la Nădab, în județul Arad. Ulterior, în timpul regimului comunist, a trăit în exil, în Statele Unite ale Americii. Fragmentul de mai jos, referitor la sfârșitul sângeros al dictaturii lui Nicolae și Elena Ceaușescu, face parte din cartea intitulată „Astre și dezastre. Puterea astrelor confirmată în evenimentele istorice“, apărută la Editura Venus și Editura Nemira, în 1990.
Interesant este că astrologul român este departe de a condamna execuția Ceaușeștilor în ziua de Crăciun. Dimpotrivă, el prezintă mecanismele astrale care au anunțat-o și o consideră deplin meritată, făcând parte din planul divin pentru România: „pentru aceasta, Dumnezeu, în înalta lui înțelepciune, a hotărât (ca Nicolae Ceaușescu) să fie pedepsit cu moartea, tocmai în ziua în care Mântuitorul nostru Iisus s-a născut“. De altfel, capitolul din care este extras fragmentul de mai jos este intitulat: „Ziua cea mai neagră din viața unui dictator – o scadență împlinită“.
„Cu ocazia manifestațiilor la care am participat în Los Angeles împotriva regimului totalitar din România, am fost întrebat de mai mulți români exilați când se va prăbuși tiranul Ceaușescu.
Răspunsul meu a fost acesta:
Ceaușescu are cea mai neagră zi din viața lui la data de 25 decembrie 1989.
După ce a fost executat, exact în ziua de 25 decembrie 1989, am primit într-o singură zi 42 de telefoane de la cunoscuți și prieteni, care m-au întrebat ce aspecte planetare a avut ziua respectivă.
Pentru că nu pot repeta la telefon explicațiile cerute de foarte mulți români, interesați în studiile și cercetările referitoare la aspectele planetare, am găsit cu cale să public astrograma respectivă cu explicațiile, mai exact cu interpretarea aspectelor planetare de la data de 25 decembrie 1989.
Interpretările nu-mi aparțin mie. Eu n-am făcut altceva decât să consult o mulțime de lucrări privind corelația dintre Om și Univers. Cele mai concise interpretări le-am extras din broșura „Tranzit“, scrisă și publicată în Germania de către Reinhold Ebertin.
Într-un articol scurt, publicat în Universul nr. 96, din aprilie 1989, am prezentat unele interpretări ale astrologului german sub titlul „Ceaușescu și astrele“.
Iată acum astrograma și interpretările cerute de cititori:
Aspectul astrologic nr. 1: Marte al lui Ceaușescu afectat
Planeta Marte, la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, se găsea la 184 de grade, în constelația Balanței.
În ziua când s-a înfăptuit Unirea Principatelor, adică în 1859, planeta Marte se găsea la 4 grade în constelația Berbecul.
Despre opoziția acestora, în articolul meu intitulat „România trecută și viitoare, în lumina astrelor“, publicat în luna decembrie 1979, eu am scris că Marte al țării, față de Marte al lui Ceaușescu este în rău aspect și, ca atare, ce vrea el nu vrea țara și ce vrea țara nu vrea el!
În această opoziție, astrologul german Ebertin vede: energie irosită, cruzime, lipsă de calm interior, acte violente, tendința de a suferi prejudicii, dispute, constrângeri.
Aspectul astrologic nr. 2: aspect negativ Marte-Pluton
Planeta Pluto, la nașterea lui Ceaușescu, a fost în cruce (90 de grade) față de Marte al țării, având această interpretare: cruzime, brutalitate, acte violente, rănire, pericol de accidente sau loviri. Folosește mijloace brutale și nu ține cont de alții, apoi suferă violența altora. Acest aspect negativ a existat și în horoscopul personal al Elenei Ceaușescu. A se vedea Pluto la 4 grade în Rac și Marte la 5 grade în Capricorn.
Aspectul astrologic nr. 3: opoziția Soare-Pluton
La nașterea lui N. Ceaușescu, planetele Neptun și Saturn se găseau în semn fix ca și Soarele, ața se explică și stabilitatea lui atâția ani. interpretarea aspectului este aceasta: boală, nevroze, ale căror cauze sunt greu de găsit (demență). Probleme în public, pierdere și pericol de otrăvire.
În ziua de 25 decembrie 1989, Soarele s-a găsit pe cer în opoziție perfectă cu Pluto din ziua de naștere a lui N. Ceaușescu, iar planeta Uranus era în conjuncție (rău aspect) cu Marte al Eleni Ceaușescu. Iată interpretările:
• Soarele față de Pluto indică fanatism deviat, aroganță, supraestimarea eului (demență).
• Uranus cu Marte al Elenei Ceaușescu: contradicții interioare, iritare, accidente, lovituri, stricarea planurilor, încăpățânare, brutalitate, schimbări tulburătoare, constrângeri și greșeli datorită grabei. Simultan Uranus se găsea pe cer în cruce (90 de grade) și cu Marte al lui N. Ceaușescu, deci și el era supus constrângerii.
În afară de Soare, configurația astrală care a indicat chiar ziua cea mai neagră din viața soților Ceaușescu a fost trecerea Lunii la 90 de grade (cruce) față de Uranus. Aspectul este critic pentru femei, iar pentru ambele sexe aduce îngustime de vederi, fanatism, exagerare. Lipsă de oportunități favorabile pentru a scăpa de o nenorocire.
În legătură cu fiorosul dictator român, pot spune că el ar fi avut poate un sfârșit mai puțin tragic dacă ar fi cunoscut scadența dictaturilor și s-ar fi retras în urmă cu un an, sau măcar în urma „Scrisorii celor 6“ din martie 1989. El a călcat legea scadențelor și nu a ținut cont de ciclurile astrale.
Pentru aceasta, Dumnezeu, în înalta lui înțelepciune, a hotărât să fie pedepsit cu moartea, tocmai în ziua în care Mântuitorul nostru Iisus s-a născut.“
Pe lângă „Astre și dezastre“, Florian Onitza este și autorul cărților „Vitamine pentru suflet“, „Mărturisire. Mesaje de la cei de dincolo“ sau „Mijloace pentru identificarea caracterelor și prevederea destinelor“.