Într-o zi, un profesor bătrân a fost angajat să formeze un grup de cincisprezece directori ai unor mari companii nord-americane, în legătură cu planificarea eficientă a timpului.
Acest curs constituia doar unul din cele cinci ateliere ale zilei de formare. Bătrânul profesor nu avea deci decât o oră ca să-şi „transmită materia”.
În picioare, în faţa acestui grup de elită (care era gata să noteze tot ceea ce expertul urma să-i înveţe), bătrânul profesor îi privi pe fiecare în parte şi le spuse: „Vom face un experiment”.
Pe masa care-l despărţea de elevii săi, profesorul aduse un borcan de 4 litri şi îl aşeză în faţa lui. Apoi, scoase vreo 12 pietre de mărimea unei mingi de tenis şi le aşeză una câte una în borcanul cel mare. Atunci când borcanul a fost plin şi nu mai încăpea nici o piatră, ridică ochii către elevii săi şi îi întrebă:
„Acest borcan este plin?”
Toţi răspunseră : „Da”.
Aşteptă câteva secunde şi adăugă: „Într-adevăr?”
Atunci se aplecă din nou şi scoase de sub masă un recipient plin cu pietriş. Cu minuţiozitate, el vărsă pietrişul peste pietrele cele mari apoi amestecă uşor borcanul. Bucăţile de pietriş se infiltrară printre pietre… până la fundul borcanului.
Bătrânul profesor ridică din nou ochii către auditoriul său şi puse din nou aceeaşi întrebare:
„Este plin borcanul?” De această dată, strălucitorii lui elevi începură să îi înţeleagă şiretlicul.
Unul din ei răspunse: „Probabil că nu!”
„Bine!” răspunse bătrânul profesor.
Se aplecă din nou şi scoase de sub masă de data asta un sac cu nisip. Cu atenţie, vărsă nisipul în borcan. Nisipul umplu spaţiul rămas între pietre şi pietriş. Încă o dată, întrebă: „Acest borcan este plin?”
De data asta, fără să ezite, strălucitorii elevi răspunseră în cor :
„Nu!”
„Bine!” răspunse profesorul.
Şi, aşa cum se aşteptau prestigioşii lui elevi, el luă un vas cu apă şi umplu borcanul până sus. Profesorul ridică ochii către grup şi întrebă:
„Ce mare adevăr demonstrează această experienţă?”
Deloc nebun, cel mai îndrăzneţ dintre elevi, gândindu-se la subiectul acestui curs, răspunse: „Aceasta demonstrează că ,atunci când credem că agenda noastră este plină, dacă vrem cu adevărat, mai putem adăuga întâlniri, sau alte lucruri de făcut”.
„Nu” răspunse bătrânul profesor. „Nu despre asta este vorba. Marele adevăr pe care ni-l demonstrează această experienţă este următorul:
Dacă nu punem pietrele cele mari prima oară în borcan, nu vom mai putea sa punem apoi restul” Se făcu linişte şi fiecare conştientiză cuvintele profesorului.
Profesorul continuă: „Care sunt pietrele din viaţa voastră?”
„Sănătatea? Familia? Prietenii? Realizarea viselor? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să vă apăraţi o cauză? Să vă relaxaţi?… Sau altceva?”
„Ceea ce trebuie să reţineţi este importanţa faptului de a pune prima oară pietrele cele mari în viaţa voastră. Dacă nu, riscăm sa nu reuşim în viaţă. Daca acordăm prioritate lucrurilor mărunte (pietrişul, nisipul), ne vom umple viaţa cu lucruri mărunte şi nu vom avea suficient timp pentru ceea ce este cu adevărat important în viaţa noastră.”
Aşadar, nu uitaţi să vă puneţi întrebarea:
„Care sunt pietrele cele mari din viaţa mea, care sunt priorităţile mele, care sunt lucrurile cele mai importante pentru mine?”
Cu un gest prietenesc al mâinii, bătrânul profesor îşi salută auditoriul si părăsi liniştit sala.
