Călugărul zen Bankei Ytaku obişnuia să strângă în jurul său discipoli din diferite părţi ale Japoniei, veniţi să mediteze împreună.
Într-una din aceste ocazii, unul dintre tineri a fost prins furând. Fapta i-a fost raportată îndată lui Bankei, cu recomandarea ca hoţul să fie alungat. Bankei nu a reacţionat în nici un fel, preferând să ignore întâmplarea.
Mai târziu, elevul a fost prins furând pentru a doua oară, dar maestrului nu a părut să-i pese nici de această dată. Nemulţumiţi, ceilalţi discipoli i-au adresat o petiţie, prin care îi cereau să îl alunge pe hoţ, pentru că altfel aveau să plece ei.
Bankei i-a chemat pe toţi la el – inclusiv pe hoţ – şi le-a spus:
„Voi sunteţi cu toţii înţelepţi. Poate că nici nu aveţi nevoie de un maestru, din moment ce ştiţi să distingeţi binele de rău şi nu comiteţi niciodată vreo faptă greşită. În schimb, acest tânăr sărac nu ştie nici măcar lucrurile elementare. Faptul că e aici arată însă că vrea să înveţe. De aceea, nu îl voi alunga niciodată pe un om ce are nevoie cu adevărat de mine, ci prefer să vă văd pe voi plecând.“
Impresionaţi de înţelepciunea maestrului, tinerii i-au dat dreptate. Iar hoţul a început să plângă, cuprins de remuşcări, şi de atunci nu a mai comis niciodată vreun furt.
De remarcat faptul că mesajul acestei povești este identic cu cel exprimat în Evanghelia după Matei, capitolul 9, versetele 12-13:
„Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.
Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.“
