Chiromanția sau ghicitul in palmă este una dintre cele mai vechi metode de divinație din lume, însă mărturiile scrise care atestă practicarea ei nu sunt prea numeroase, înainte de perioada Evului Mediu european.
Istoria chiromanției
În antichitate, există doar unele aluzii la chiromanție, în opera lui Artemidor, Pollux și Suidas.
Prima lucrare cunoscută despre chiromanție ca metodă de divinație îi aparține unui arab. Este vorba de Razes (Abu Bakr al-Razi, 860-923), care a scris tratatul intitulat „Cunoașterea liniilor mâinii”. Din această lucrare au început să se inspire treptat și europenii, astfel că în secolul XII englezul John de Salisbury vorbește și el despre chiromantie, într-o lucrare intitulată „Policratus”.
În secolele următoare, apar numeroase lucrări despre chiromantie, în care sunt indicate, de obicei, trei linii fundamentale prezente pe fiecare palmă: linia vieții, linia inimii și linia capului, în funcție de care putem afla informații despre principalele evenimente din viață, despre relații și sentimente și, respectiv, despre aptitudinile intelectuale ale unei persoane. Linia inimii, spre exemplu, începe sub arătător și continuă până spre încheietura palmei. Forma, lungimea și traseul pe care îl urmează ne vorbesc despre viața emoțională a unei persoane.
După o perioadă de înflorire care durează până în secolul al XVII-lea, chiromanția intră într-un ușor con de umbră, urmând să reapară în actualitate în secolul al XIX-lea. Atunci, doi celebri autori pentru chiromanți, D Arpentigny și Desbarolles, fixează inclusiv o tipologie pornind de la palmă și de la liniile existente pe acestea. De chiromanție se ocupă, acum, inclusiv personalități de primă mărime ale ocultismului, precum domnișoara Lenormand sau Papus.
Chiromanție – principii de bază pentru ghicit în palmă
În afară de linia vieții, linia inimii și linia capului, există și linii minore, care îi pot furniza informații extrem de interesante unui chiromant priceput. Printre ele amintim linia Soarelui, linia lui Mercur sau linia uniunii ori a căsătoriei.
În plus, la fel de importante ca liniile sunt așa-numiții „munți”, șapte la număr. Pe baza acestor munți se poate realiza o conexiune între chiromanție și astrologie, deoarece fiecărui munte din palmă îi corespunde una din cele șapte „planete“ cu care opera astrologia în antichitate.
Pe lângă liniile din palmă și cei șapte munți, chiar și palma ca întreg poate oferi, prin forma și dimensiunile sale, informații despre personalitatea unui om. Astfel, în funcție de palmă, oamenii pot fi clasificați în patru categorii, aparținând celor patru elemente: pământ, apă, aer și foc. Spre exemplu, o palmă de pământ este pătrățoasă, cu degete scurte și groase, iar lungimea degetelor este aproximativ egală cu cea a palmei, măsurată de la baza degetelor la încheietură. În schimb, mâinile de aer au degete lungi, articulații proeminente și pielea uscată.
În sfârșit, există numeroase discuții în legătură cu semnificația mâinii drepte, respectiv a mâinii stângi în chiromanție. De exemplu, unii chiromanți consideră că la femei trebuie ghicit în palma stângă, iar la bărbați în palma dreaptă. Alții spun că palma stângă reprezintă calitățile cu care te naști și elementele obligatorii ale destinului, în timp ce palma dreaptă arată acțiunile noastre, ceea ce facem cu propriul destin.
Cele mai multe tratate de chiromanție spun însă că trebuie analizate ambele palme, cea stângă ținând de suflet, de calitățile feminine și chiar de spiritualitate, iar cea dreaptă de intelect, rațiune și de acțiunea concretă. În societatea românească tradițională, în special țigăncile erau considerate cele mai bune specialiste în chiromanție.
