Ramakrishna Paramahamsa, pe numele său adevărat Gadadhar Chattopadhyaya, s-a născut la Calcutta, pe data de 18 februarie 1836.
Viața lui Ramakrishna: respectul față de orice cale spirituală autentică
Charisma sa era vizibilă încă din copilărie, când nu numai rudele – mai apropiate sau mai îndepărtate – ci şi toţi vecinii ţineau neapărat să treacă măcar o dată pe la casa părinţilor lui, pentru a-l vedea pe micul Gadai.
La vârsta de numai şase ani, Ramakrishna experimentează pentru prima dată o trăire extatică. După cum el însuşi povesteşte, în timp ce se plimba pe câmpurile de orez, a privit cerul şi a văzut mai mulţi nori vineţii, prevestitori de furtună, care acopereau cerul. Pe sub a trecut un şir de cocori de o albeaţă strălucitoare, iar acest contrast l-a impresionat atât de mult, încât a căzut acolo, pe câmp, într-o stare de conştiinţă asemănătoare extazului religios.
După ce, la vârsta de şapte ani, a rămas fără tată, începând cu vârsta de nouă ani merge la Templul zeiţei Kali de la Dakshineshwar. Devoţiunea lui Ramakrishna este atât de profundă şi de totală, încât există voci care spun că este pe cale să înnebunească şi că viziunile despre care vorbeşte sunt doar nişte păreri. Dar acestea nu sunt decât nişte păreri izolate, pentru că tot mai mulţi din cei care îl cunosc încep să creadă nu numai în viziunile, ci şi în învăţăturile sale.
Intr-o zi, cuprins de o stare de regret profund că încă nu avusese viziunea totală a unei realităţi spirituale pe care doar o ignora, are revelaţia lui Kali ca mamă divină : „Percepeam acum un ocean de spirit, fără limite, orbitor. In orice direcţie mi-aş fi îndreptat privirea şi oricât de departe aş fi privit, nu vedeam decât mişcarea valurilor imense ale unui ocean de lumină“. Această stare de graţie se prelungeşte zile în şir, riscând să îl îndepărteze total de preocupările vieţii de zi cu zi.
Din această cauză, este trimis să petreacă o perioadă de timp în satul său natal, alături de mama sa, care dorea să îl determine să se căsătorească, pentru a-l face să nu se dedice în exclusivitate preocupărilor spirituale. El nu numai că nu a refuzat, dar a indicat singur cu cine doreşte să se căsătorească : micuţa Sarada Devi, pe atunci în vârstă de numai cinci. După această uniune pur spirituală, copila s-a întors în casa părintească, având să îşi revadă soţul abia peste 8 ani.
In anii următori, Ramakrishna va cunoaşte doi yoghini care îi vor deveni îndrumători spirituali, având un rol decisiv în evoluţia sa. Primul său guru a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, care l-a iniţiat în practicile tantrice, după care l-a întâlnit pe Tota Puri, un yoghin rătăcitor care l-a făcut să uite tot ceea ce înţelesese şi experimentase până atunci, pentru a se dedica meditaţiei asupra Absolutului lipsit de formă şi de nume, conform învăţăturilor din Vede, completate de Upanishade.
După ce a atins iluminarea supremă şi pe această cale, Ramakrishna avea să se dedice pentru o perioadă credinţei islamice, în care a fost iniţiat de Govinda Roy, un hindus care practica sufismul. El povesteşte că, după trei zile în care a respectat toate regulile prescrise de credinţa islamică şi a repetat încontinuu numele lui Allah, a avut o viziune a unui personaj strălucitor, care semăna cu Profetul Mahomed.
La sfârşitul anului 1873, când un discipol, Shambu Charan Mallik, i-a citit din Biblie, a început să practice creştinismul. Si de această dată, Ramakrishna a avut o experienţă mistică de uniune absolută, de data aceasta cu Iisus Hristos, căruia i se rugase zile în şir.
Astfel, Ramakrishna a mers pe toate căile spirituale majore, fiind adept al zeiţei Kali, al zeului Vishnu, iniţiat în Tantra, credincios islamic şi apoi creştin, şi a putut observa, prin experienţă personală, că toate acestea sunt căi diferite care conduc spre acelaşi drum : uniunea cu divinitatea. Altarul său personal, în care, alături de imagini ale zeilor şi zeiţelor din panteonul hindus, se găseau şi mai multe icoane reprezentându-l pe Iisus, printre care una înfăţişând scena în care acesta îl salvează pe Sfântul Petru scufundat în apă, reprezintă o mărturie a credinţei că toate marile religii sunt adevărate.
Discipolii lui Ramakrishna
Printre discipolii săi, se remarcă Swami Vivekananda. Acesta a venit la el pe când avea numai 18 ani şi l-a întrebat : „Domnule, l-aţi văzut pe Dumnezeu ?“. Ramakrishna a răspuns afirmativ. La început, Vivekananda nu a fost foarte convins, dar în cele din urmă a experimentat el însuşi stări foarte profunde, iar mai târziu avea să devină nu numai cel mai cunoscut dintre discipolii lui Ramakrishna, dar şi unul dintre maeştrii care au contribuit decisiv la răspândirea sistemului Yoga în lumea occidentală.
Un alt discipol al lui Sri Ramakrishna a fost Swami Shivananda, un alt mare iniţiat. Alături de Shivananda a stat, pentru câteva luni, în timpul şederii sale în India, şi Mircea Eliade.
Sri Ramakrishna a murit pe data de 11 decembrie 1885, după ce suferise de cancer la gât.
El personal nu a scris nimic, dar discipolii săi au adunat realizat o colecţie numită Învăţăturile lui Ramakrishna, din care se poate desprinde traseul spiritual al unuia dintre marii mistici ai ultimelor secole.
Amintim, în final, unul dintre aforismele sale :
„Dumnezeu este în toţi oamenii, dar nu toţi oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinţei lor.“ (Ramakrishna)