Soarele in Fecioară este dotat cu o capacitate de analiză de-a dreptul impresionantă. Trage de o idee aşa cum un câine trage un os, până găseşte măduva. De aceea, nativii cu Soarele in Fecioară sunt consideraţi excelenţi detectivi sau poliţişti.

De multe ori, această analiză tinde să scoată în evidenţă mai ales defectele, astfel că Soarele in Fecioară lasă impresia că ar critica în permanenţă pe cineva sau ceva. Într-adevăr, se concentrează mai întotdeauna asupra jumătăţii goale a paharului.

Perfecţionist, ţine să aducă la desăvârşire orice acţiune a sa şi orice obiect ieşit din mâinile sale. Datorită acestui fapt, este angajatul ideal. Nu va neglija niciun amănunt şi nu se va declara mulţumit decât atunci când totul a fost îndeplinit ca la carte.

Proverbială este, de asemenea, preocuparea nativilor cu Soare in Fecioara pentru curăţenie şi pentru propria sănătate. Uneori, exagerează în asemenea măsură, încât capătă tendinţe ipohondre.