Soarele in Capricorn este peregrin – o poziţie neutră. Cei născuți cu această poziție solară pe harta natală au un puternic simţ al datoriei şi, în consecinţă, poţi avea toată încrederea în ei, atunci când porniţi împreună pe acelaşi drum. Îşi respectă întotdeauna cuvântul dat, iar ţelurile sale pe termen lung sunt atinse în proporţie de aproape sută la sută.
Unul dintre marile sale defecte este însă întârzierea. Soarele in Capricorn are un ritm propriu, mai lent decât al tuturor celorlalte configuraţii astrale. Acest ritm propriu se face simţit atât în împrejurările din viaţa de zi cu zi – precum întârzierea la o întâlnire -, cât şi în modul său de dezvoltare: în general, obţine succesul nu foarte devreme, ci mai degrabă în a doua parte a vieţii.
Evoluţia sa aminteşte de picătura chinezească: lentă, dar sigură. Dacă la viteză e depăşit de mai toată lumea, la capitolele rezistenţă și consecvență aproape nimeni nu îi poate sta alături.
Conservatoare, o astfel de persoană îşi schimbă greu obiceiurile şi e puţin receptivă la nou. Odată ce şi-a găsit confortul şi echilibrul, va prefera să le păstreze, fără alte riscuri inutile.
Exprimarea sentimentelor este unul din domeniile în care mai e loc de perfecţionare pentru cineva născut cu Soarele in Capricorn.