Luna în Rac se află în domiciliu – o poziţie excelentă. Vorbim despre zodia guvernată de Lună, în care energia sa se manifestă cu maximă forță.
Persoanele care au acest plasament pe harta natală sunt sociabile, mereu înconjurate de oameni dragi, pentru că numai astfel se simt în siguranţă. Au înclinaţii casnice și, dintre toți cei care se află în jurul lor, rudele vor fi mereu considerate cele mai importante.
Se numără printre cei puternic influenţați de anturaj şi de situaţiile în care se află.
Oameni sensibili, timizi, chiar temători în interacțiunile sociale cu cei pe care nu îi cunosc bine. le e greu să intre în vorbă cu necunoscuții, iar dacă aceștia sunt cei care încearcă o abordare, nativii cu Luna în Rac vor avea o atitudine reținută, prudentă.
Sunt isteţi, dar uneori pasivi până la indolenţă.
Au sentimente puternice, cu un complex matern evident, dar şi un cult dezvoltat pentru strămoşi, precum şi pentru artefacte rămase de la aceștia sau pentru obiecte vechi care le trezesc tot felul de amintiri personale.
Imaginația persoanelor cu Luna in Rac este foarte dezvoltate. Necontrolată, le poate face mari deservicii, făcându-i să aibă temeri nejustificate. În schimb, dacă e bine orientată și folosită, aceeași imaginație le poate fi de mare ajutor.