Misterul Graalului a suscitat dintotdeauna un interes deosebit, iar succesul cărţilor lui Dan Brown şi apoi al ecranizărilor acestora este doar o mărturie printre atâtea altele, în acest sens. Filosoful şi publicistul italian Julius Evola remarca însă, încă din perioada interbelică, că tradiția referitoare la Graal a stârnit două tipuri de interese, ambele aflate foarte departe de înţelegerea în profunzime a acestei teme.
Primul tip de interes, cu nuanţe preponderent creştine, aflat la graniţa dintre literar şi spiritualist, s-a dedat la diferite interpretări deformatoare şi arbitrare, pornind mai mult de la patosul muzical al operei Parsifal a lui Wagner decât de la izvoarele autentice ale mitului.
Al doilea tip de interes este cel academic, constând în nenumărate studii întemeiate pe „searbădul mecanism critic, analitic şi comparativ al cercetării de izvoare, al examinării de texte, al verificării de cronologii şi de influenţe empirice, tipic pentru metoda asupra căreia în zilele noastre s-a convenit să fie numită «ştiinţific㻓.
Julius Evola afirmă că esenţa Graalului le scapă cu totul ambelor demersuri şi propune ca acesta să fie tratat ca un „mister“, cu un „conţinut viu“, ţinând de o tradiţie metafizică în cel mai riguros sens al acestui termen. Pe aceste idei se întemeiază studiul său despre Graal, apărut la Editura Humanitas în 2008.
Studiul începe cu demontarea diferitelor prejudecăţi care au circulat de-a lungul timpului despre Graal, continuă cu descifrarea unor „principii şi antecedente“ (demers care aduce în prim-plan ciclul arthurian, dar şi legendele despre Preotul Ioan sau anumite mituri din ciclul olimpian), pentru a se ocupa apoi de ciclul Graalului propriu-zis.
Sunt analizate pe larg diferitele surse ale ciclului narativ al Graalului, începând cu cele avându-i drept autori pe Robert de Boron şi pe Chretien de Troyes, după care se vorbeşte despre sediul şi virtuţile Graalului, despre aventurile iniţiatice ale cavalerilor Graalului, dar şi despre lancea care îi este de obicei asociată. În finalul acestei secţiuni, este analizat Graalul ca mister ghibelin.
În final, Evola vorbeşte despre moştenirea Graalului, secţiune în care sunt amintiţi templierii, Fedeli d’Amore sau rozacrucienii, iar în epilog ni se arată cum s-a produs „invertirea ghibelinismului“.
În anexa referitoare la redescoperirea Evului Mediu, Chiara Nejrotti ne arată cum două opere literare scrise cu intenţii total diferite – Stăpânul inelelor al lui J. R. R. Tolkien şi Numele trandafirului al lui Umberto Eco – au avut un efect oarecum similar, contribuind la trezirea interesului public pentru perioada medievală.
Cartea lui Evola în ansamblul său reuşeşte să aducă multe lămuriri asupra unuia dintre cele mai importante mituri ale Evului Mediu occidental – Graalul -, dintr-o perspectivă profund originală, aparţinând unui specialist de primă mărime.
