Cum mănâncă cei născuți în zodia Balanță, care sunt rețetele lor preferate și unde preferă să ia masa reprezentanții acestui semn astrologic? Iată întrebările la care îți va răspunde acest articol.
Zodia în care te-ai născut își pune amprenta inclusiv asupra felului în care te hrănești. Influențele astrale au un rol și în fixarea preferințelor culinare. Prin urmare, vom arăta care sunt mâncărurile preferate, locurile în care le place să le servească și modul în care mănâncă nativii fiecărui semn astrologic.
Cum mănâncă Balanţa
Balanța mai mult miroase și gustă, decât să mănânce propriu-zis. Adulmecă îndelung, gustă din cantități infime, încearcă diferite condimente și, în final, își face o părere.
Abia după ce toate gusturile i-au permis să dea verdictul inițial asupra mâncării, începe propriu-zis să se hrănească.
Mâncăruri preferate de zodia Balanţă
Balanței îi plac mâncărurile rafinate. De obicei, prepararea acestora durează mai multe ore și presupune mai multe pregătiri, desfășurate în paralel.
Un grătar în sânge sau niște mititei udați din belșug cu bere i se par țărănești și neindicați pentru constituția sa sensibilă.
Chiar și în ce privește carnea, preferă ceva ușor, precum pește, fructe de mare, cel mult o aripioară de pui.
În schimb, Balanțele iubesc dulciurile: prăjituri cu multă frișcă, cu ciocolată, cu fructe, cu… orice, de fapt. Le poți cuceri oferindu-le drept cadou o cutie cu bomboane de ciocolată de calitate.
Îi propunem Balanței o rețetă din țara care a inventat rafinamentul culinar și dă în continuare cele mai bune restaurante: Franța. Să nu uităm că lumea anglo-saxonă nici măcar nu avea o expresie pentru „poftă bună!“, ci a trebuit să împrumute „bon appetit“ din franceză. Un clafoutis cu cireșe ar reprezenta desertul potrivit pentru această zodie iubitoare de dulciuri.
Unde mănâncă Balanţa
Balanța preferă să mănânce în locuri cât mai frumos aranjate și cât mai curate.
Simțul estetic contează la fel de mult ca cel gustativ, iar aspectul mâncării e tot de important ca gustul. Acordă atenție inclusiv calității tacâmurilor.