În această săptămână, Soarele străbate primele grade ale zodiei Săgetător, în care a intrat săptămâna trecută. Suntem deschiși spre experiențe noi și înțelegem mai bine viața. Duminică, Neptun își încetează retrogradarea, astfel că vom reuși să facem mai bine distincția între realitate și iluzie. Iată cum va fi influențată fiecare zodie.

Berbec

Berbecul va fi pus de mai multe ori în situaţia de a studia, în această săptămână. Unii dintre ei vor simți nevoia de a se informa și de a cunoaşte mai multe aspecte ale vieţii. Alții vor trebui să studieze pentru a-şi îndeplini diferite obligaţii profesionale sau pentru a finaliza unele proiecte.

Discuțiile purtate în week-end îi vor ajuta să aibă o viziune mai corectă asupra propriei situații financiare.

Taur

Taurul are multe idei bune, legate de modul în care ar putea câştiga mai mulţi bani. Totul e să le pună şi în aplicare. Altfel, poate va profita altcineva de aceste idei. Mai ales joi, trebuie să fie atent ce vorbește cu partenerii de afaceri sau cu colegii de serviciu.

La sfârșit de săptămână, vor da dovadă de multă posesivitate. Gelozia poate și ea să își facă apariția.

Gemeni

Gemenii au de lucru împreună cu o persoană apropiată. Stilul coincide în multe privinţe, de la ritmul de muncă până la activitățile preferate din pauze, astfel că totul va decurge perfect.

Notați-vă ideile pe care le aveți în week-end, mai ales duminică! Unele dintre ele își vor dovedi cu siguranță valoarea, în timp.

Rac

Racul se întâlnește cu mai mulți prieteni și, în același timp, îşi îmbunătăţeşte relaţiile cu colegii de la locul de muncă. Va descoperi că lucrurile care îi leagă sunt mai importante decât dezacordurile și că, au de exemplu, chiar și unele pasiuni comune.

Veți prefera să petreceți sfârșitul de săptămână acasă. Sau, chiar dacă veți merge undeva, veți evita mulțimile, preferând doar compania celor dragi. Ceea ce, de altfel, e lucrul corect pe care îl puteți face, ținând cont de pandemie.

Leu

Leul întâmpină anumite probleme la locul de muncă, dar reuşeşte să le rezolve, inclusiv datorită ajutorului pe care îl primeşte de la colegi. Constată astfel avantajele de a fi popular la locul de muncă. Sau, în alte cazuri, de a fi respectat ori chiar temut.

În special la sfârșit de săptămână, va avea parte de dovezi de iubire provenite de la persoanele dragi. Și va răspunde pe măsură, la fel de cald.

Fecioară

Fecioara va trebui să interacționeze cu mai mulți oameni decât și-ar dori. Asta o scoate serios din zona de confort și aduce destul de mult stres. La sfârșitul mai multor zile se va simți obosită.

În week-end, va reuși să se liniștească și chiar să se simtă fericită, alături de câteva persoane dragi, alese pe sprânceană.

Balanță

Balanţa are mult de studiat, în perioada imediat următoare. Va fi o săptămână în care va consuma multă energie intelectuală. În aceste condiții, îi recomandăm să fie atentă la hrană şi odihnă, pentru a-şi reveni rapid după efort.

La sfârșitul acestei săptămâni este recomandată o ieșire, preferabil în natură și nu într-o companie prea numeroasă. Îi va îmbunătăți mult starea de spirit.

Scorpion

Scorpionul se concentrează pe obiective strict materiale, financiare. Câştigurile băneşti devin mai importante decât hobby-urile sau decât odihna, iar rezultatele se vor vedea cât de curând.

La sfârșit de săptămână, nativii vor acorda mai multă atenție vieții amoroase. Partenerii lor vor avea motive consistente de bucurie.

Săgetător

Pentru Săgetător, vorbim despre o perioadă în care poate să strălucească, să facă astfel încât calitățile sale să fie cunoscute de cât mai multă lume. Primește laude inclusiv de la oameni noi, pe care chiar acum îi cunoaște.

Week-end-ul va fi petrecut în familie, cu tot felul de activități relaxante, unele dintre ele de-a dreptul copilărești.

Capricorn

Capricornului îi este încredinţată o sarcină fie dificilă, fie plictisitoare, dar se descurcă într-un mod mai mult decât onorabil. Știm că răbdarea s-a numărat întotdeauna printre calităţile sale și nu îl va părăsi nici în această săptămână.

În week-end, sunt recomandate activități în aer liber, din cele care vă fac să vă simțiți energizat și în plină formă fizică.

Vărsător

Vărsătorul ştie cum să îşi aleagă prietenii şi însoţitorii. Tocmai de aceea, se poate simţi ca acasă, în siguranţă, oriunde merge în perioada următoare.

La sfârșit de săptămână, e posibil să mai aibă ceva de lucru, cel mai probabil sâmbătă. Noroc că va fi vorba de un week-end prelungit, astfel că va avea timp și pentru odihnă.

Pești

Peştii se descurcă bine la locul de muncă, reuşind să câştige respectul şi aprecierea şefilor şi a colegilor. Iar rezultatele bune se vor vedea şi în portofel.

Sâmbătă și duminică veți avea răgazul necesar, după mai multă vreme, să vă gândiți la lucruri mai serioase, să analizați unele întâmplări recente, dar și să faceți planuri de viitor.

Horoscop zilnic pentru fiecare zodie

Cele mai importante tranzite și aspecte astrale din fiecare zi a săptămânii

Luni, 23 noiembrie: conjuncție Lună-Neptun în Pești – suntem sensibili, dar și ușor confuzi, în prima zi a săptămânii. Cu siguranță nu e ziua potrivită pentru calcule financiare. În schimb, ne putem exprima cu ușurință sentimentele, bucurându-i astfel pe cei dragi.

Marți, 24 noiembrie: trigon între Mercur din Scorpion și Neptun din Pești – creativitatea este puternic stimulată, în această zi. Orice ai face, încearcă să o faci în stilul propriu! Originalitatea va fi cu siguranță apreciată.

Miercuri, 25 noiembrie: conjuncție Lună-Marte în Berbec – datorită acestui aspect astral, găsim curajul necesar pentru a face lucruri care altădată ni se păreau prea riscante. Acceptăm diferite provocări și lucrăm cu mai multă energie.

Joi, 26 noiembrie: Luna în Berbec face cuadraturi cu Jupiter, Saturn și Pluton din Capricorn – o zi complicată, în care e greu să iei inițiativa sau să faci vreo schimbare. Există forțe puternice care lucrează pentru menținerea vechii stări a lucrurilor.

Vineri, 27 noiembrie: Mercur în Scorpion face un sextil cu Pluton din Capricorn – capacitatea de analiză este mai puternică decât de obicei. Dacă ne concentrăm, vom înțelege lucruri care ne erau inaccesibile până acum. De asemenea, putem să aflăm diferite secrete ale persoanelor din jur.

Sâmbătă, 28 noiembrie: conjuncție Lună-Uranus în Taur – profităm de prima zi de week-end pentru a ne face de cap. probabil și datorită conștiinței faptului că vor urma patru zile libere. Astăzi ne simțim liberi și e posibil să facem inclusiv unele nebunii.

Planete retrograde în 2020 – calendar

Planete retrograde în 2021 – calendar

Duminică, 29 noiembrie: Neptun își reia mersul direct în Pești. Planeta fusese retrogradă începând cu data de 23 iunie. Pe durata celor peste cinci luni de retrogradare, ne-a avertizat în legătură cu riscurile imaginației necontrolate. A trebuit să înțelegem de ce e greșit să te temi de necunoscut sau de lucruri în legătură cu care nu ai suficiente informații. La fel de greșit este și să îți pui speranțe în persoane care nu au dovedit că le merită. De acum, ne va fi mai simplu să distingem între vise și realitate. „Visurile nu funcționează decât dacă acționezi. Cel mai simplu mod să le aduci la realitate este să le trăiești“ (Roy T. Bennett)

Analize astrologice – oferta completă Club Mistic

Răspundem prin SMS la întrebări de tarot și astrologie