Adevărat Halloween românesc, sărbătoarea creștină a Sfântului Andrei este însoțită de o mulțime de tradiții păgâne, mult anterioare apariției creștinismului pe teritoriul românesc. Ziua de 30 noiembrie mai era numită în popor și Ziua lupului, considerându-se că acum, în ultima zi de toamnă calendaristică, toții lupii se adună într-un loc, unde însuși Sfântul Andrei le împarte prada pentru iarna ce vine.

În aceeași noapte, strigoii își părăsesc mormintele și umblă liberi prin lume, făcând tot felul de rele sau bătându-se între ei, la răscrucile drumurilor. Tot acum ies afară și așa-numiții strigoi vii, oamenii care încă trăiesc, dar care, după moarte, vor deveni strigoi.

Pentru a se proteja de toate aceste forțe supranaturale, tocurile ușilor și ale ferestrelor erau unse usturoi. În unele zone erau protejate inclusiv animalele, celor de parte bărbătească (tauri, boi, armăsari, țapi etc.) fiindu-le lipită o cruce din ceară pe cornul drept. O altă tradiție spune că în Noaptea Sfântului Andrei animalele pot să vorbească, însă omul care le aude riscă să moară pe loc.

Apărută la Iași, în 1857, poezia „Noaptea Sfântului Andrii“ de Vasile Alecsandri este o excelentă ilustrare a tradițiilor românești legate de această sărbătoare.

Zgomot trist în câmp răsună!

Vin strigoii, se adună!

Părăsind a lor secrii.

Voi, creștinelor popoare,

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrii!

Vântul suflă cu turbare!

A picat stejarul mare,

Cerul s-a întunecat!

Luna saltă-ngălbenită,

Printre nouri rătăcită,

Ca o luntre părăsită

Pe un ocean turbat.

Bufnele posomorâte,

În a lor cuiburi trezite,

Țipă cu glas amorțit.

Lupii urlă împreună,

Cu ochi roși țintiți la lună,

Câmpul geme, codrul sună,

Satan pe deal s-a ivit!

Iată-l! iată, Satan vine,

Răzbătând prin verzi lumine,

Pe-un fulger scânteietor.

Umbre, stafii despletite,

Cucuveici, iele zburlite

Și Rusaliile pocite

Îl urmează ca un nor!

Sus, pe turnul fără cruce,

Duhul-rău zbierând se duce,

Și tot turnul s-a clintit!

Miezul nopții-n aer trece

Și, lovind arama rece,

Ore negre douăsprezece

Bate-n clopotul dogit.

Strigoimea se-ndesește,

Horă mare învârtește

Lângă turnul creștinesc.

Iar pe lângă alba lună

Nouri vineți se adună,

Se-mpletesc într-o cunună

Și-mprejuru-i se-nvârtesc.

Voi, cu suflete curate,

Cu credinți nestrămutate,

Oameni buni, femei, copii!

Voi, creștinelor popoare,

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrii!

Acum iată, pe mormânturi,

Clătinați, bătuți de vânturi,

Toți strigoii s-au lăsat.

Așezați într-un rond mare,

Adânciți în întristare,

Pe sicriu-și fiecare

Oasele-și a rezemat.

Unul zice: Eu în viață

Cu o mână îndrăzneață

Multe drepturi am răpit!

Răpit-am pâinea de hrană

Unei gingașe orfană

Ce, pierdută și sărmană,

În mizerie-a pierit!

Altul zice: Eu în lume

Am avut putere, nume,

Căci am fost stăpânitor!

Dar în oarba-mi lăcomie,

Pentru-o seacă avuție,

Am împins în grea urgie

Pe sărmanul meu popor!

Altul zice: Eu în țară

Fost-am o cumplită fiară,

Plină de amar venin!

Împotriva țării mele

Făptuit-am multe rele,

Ș-am legat-o-n lanțuri grele

Ș-am vândut-o la străin!

Foc și ură-n vecinicie

Pe voi cadă, pe voi fie!

Strigă-atunci un glas ceresc.

Și pe loc cad în morminte

Păcătoasele-oseminte.

Iar pe zidurile sfinte

Trece-un foc dumnezeiesc!