În prima parte a săptămânii, Soarele străbate semnul Taurului și ne oferă șansa de a face ordine pe plan financiar. Apoi, odată cu intrarea Soarelui în Gemeni, activitățile de natură intelectuală devin tot mai importante. E o perioadă de care putem profita pentru a învăța lucruri noi. Iată cum va fi influențată fiecare zodie!

Berbec

Deja vă gândiți cu jind la călătoriile pe care le veți face pe parcursul acestei veri. Este posibil ca mulți nativi Berbec să ia această decizie încă din această săptămână, poate chiar să facă o rezervare sau să plătească un avans.

La sfârșit de săptămâni, aflați câteva informații interesante de la persoana iubită. Vă vor fi de mare folos, cât de curând.

Taur

Veți avea mult de muncă, în special la mijlocul săptămânii, când momentele de odihnă vor fi foarte puține. Treaba nu o puteți evita, însă puteți cel puțin să aveți grijă să vă hrăniți și să vă odihniți cât mai bine, pentru a avea rezerve suficiente de energie.

În week-end, încercați să puneți la cale o modalitate de a câștiga mai mulți bani. Una destul de originală.

Gemeni

Sunteţi plin de energie şi trebuie să profitaţi, folosind aceste resurse la maxim. Cu Soarele în propriul semn natal, e momentul potrivit să vă ocupați, cu multă încredere, de provocările cele mai serioase. Le veți face față cu bine.

Sfârșitul săptămânii este favorabil întâlnirilor și oricărui tip de evenimente care pot contribui la dezvoltarea vieții de cuplu.

Rac

Singurătatea nu vă priește pe parcursul acestei săptămâni, așa că veți căuta compania prietenilor și a persoanelor din familie. Nimic anormal pentru zodia Racului – se știe că, mai mult decât orice altceva, pentru nativi contează confortul emoțional.

În week-end reapare în viața dumneavoastră o persoană din trecut. Vă dați însă seama că, spre deosebire de alte vremuri, acum nu vă mai impresionează deloc.

Leu

Există posibilitatea de a vă face noi prieteni, pe parcursul acestei săptămâni. Sau, dacă nu prieteni, cel puțin amici și cunoștințe cu care e plăcut să vorbești sau să împărtășești unele pasiuni.

La sfârșitul săptămânii, e nevoie de o discuție sinceră cu persoana iubită. Există mai multe aspecte ce trebuie lămurite.

Fecioara

Apar diferite oportunități pe plan profesional. E bine să acceptați noile provocări, deoarece ele aduc – pe lângă stresul și efortul inerente – și șansa de a progresa mai rapid în carieră.

O persoană din familie are noroc de bani, la sfârșitul săptămânii. Veți putea profita și dumneavoastră de câștigurile sale.

Balanta

Atunci când luați o decizie, trebuie să vedeți lucrurile în perspectivă și să nu vă gândiți doar la foloasele imediate. Puneți-vă următoarea întrebare: ce efect va avea hotărârea luată acum asupra vieții dumneavoastră de peste un an sau doi sau cinci?

Sunt șanse mari să călătoriți, la sfârșitul săptămânii, iar experiența se va dovedi extrem de plăcută.

Scorpion

E important să vă construiți programul zilnic în jurul lucrurilor care vă plac și vă bine-dispun. Sau, cel puțin, făcând eforturi special pentru a vă apropia mai mult de astfel de lucruri. Doar așa veți fi puternic motivat pentru a vă ocupa și de lucrurile mai puțin plăcute.

La sfârșit de săptămână, e o idee bună să puneți ceva bani deoparte. Între eventuale investiții și economii, alegeți cea de-a doua variantă.

Sagetator

Săgetătorii singuri au șansa de a începe o nouă relație, pe parcursul acestei săptămâni. Iar cei deja cuplați pot să aibă parte de un suflu nou în relația existentă. Dacă nici acest suflu nu o revigorează, poate e timpul să luați în considerare și alte variante.

Prietenii vă sunt aproape, în week-end. Se creează o atmosferă frumoasă, pe care ați dori-o repetată cât mai des.

Capricorn

Capricornul are nevoie din plin de seriozitatea și implicarea care îl caracterizează mai mereu, la locul de muncă. Atenția la amănunte e vitală, în această săptămână – ele sunt cele care vor face diferența între o treabă de mântuială și una bine făcută.

În week-end, e posibil să participați la o întâlnire cu mai multe persoane. Acolo, puteți stabili unele legături foarte folositoare.

Varsator

Iubirea apare la orizont, pentru nativii Vărsător. Ei își exprimă sentimentele față de cei dragi, dar lucrurile funcționează și reciproc. Vărsătorii pot avea, la rândul lor, parte și de unele declarații de dragoste la care nu s-ar fi așteptat.

Faceți o călătorie, la sfârșitul acestei săptămâni. Sau, cel puțin, faceți demersuri pentru o călătorie ce va avea loc mai târziu.

Pesti

Relațiile cu rudele apropiate pot cunoaște îmbunătățiri, în această săptămână. Dacă existau vreun conflict sau vreo supărare mai vechi, acum e momentul potrivit pentru a le rezolva cu succes.

Faceți un cadou, la sfârșitul acestei săptămâni. Cel care îl primește se va bucura sincer și va ști cum să se revanșeze, pe viitor.

Horoscop zilnic pentru fiecare zodie

Horoscop săptămânal 17-23 mai: tranzite și aspecte astrale

Luni, 17 mai: trigon între Soarele din Taur și Pluton din Capricorn

Marți, 18 mai: Luna în Leu face un sextil cu Venus din Gemeni

Miercuri, 19 mai: Luna în Leu face un sextil cu Mercur din Gemeni

Joi, 20 mai: Soarele intră în Gemeni și va tranzita această zodie până pe 21 iunie

Vineri, 21 mai: cuadratură între Soarele din Gemeni și Jupiter din Pești

Sâmbătă, 22 mai: Luna în Fecioară face un trigon cu Pluton din Capricorn

Duminică, 23 mai: Luna în Balanță face un trigon cu Saturn din Vărsător

Analize astrologice Club Mistic

Consultații de tarot și astrologie prin SMS