Anul 2022 se anunță efervescent pe plan emoțional, pentru nativii Scorpion. Până pe data de 10 mai, e de așteptat să se îndrăgostească, unii dintre ei chiar de mai multe ori. De asemenea, și ei vor atrage cu ușurință atenția unor potențiali parteneri, astfel încât chiar nu trebuie să își facă probleme că nu ar avea de unde să aleagă.
Este, de asemenea, un an în care își pot dezvolta relațiile cu copiii ori în viața lor poate să apară un bebeluș. Vești bune, deci, pentru Scorpionii care își doresc să devină părinți. Ceilalți trebuie să fie cât se poate de atenți, pentru a evita astfel de surprize!
Aceleași influențe benefice în ceea ce privește iubirea își vor face simțită prezența, pentru o perioadă mai scurtă de timp, și între 26 octombrie și 23 noiembrie.
Pe plan financiar, lunile septembrie și octombrie sunt cele în care Scorpionii au cele mai mari câștiguri și își pot cumpăra lucrurile și serviciile cele mai valoroase. Acum trebuie programate tranzacțiile financiare cu adevărat importante, precum cele care au ca obiect case, mașini ori obiecte de mare valoare, indiferent de natura acestora. În schimb, în noiembrie și decembrie e recomandată prudență în folosirea resurselor financiare.