Fiinţă legendară din vechea mitologie tracică, Dragobetele este fiul Babei Dochia. Sărbătorit de obicei pe 24 februarie, Dragobetele este cunoscut, în primul rând, ca un naş al animalelor şi al păsărilor. De ziua lui, toate făpturile se logodesc. Păsările îşi găsesc perechea şi îşi construiesc împreună noile cuiburi, în care vor sta tot anul.

Oamenii urmează şi ei acest curs al naturii, acum legându-se cupluri care durează fie un an, fie întreaga viaţă. Fetele erau urmărite de băieţii care le îndrăgiseră şi sărutate în văzul întregii lumi, lucru total anormal pentru satul tradiţional în orice altă zi a anului.

În seara dinaintea zilei de Dragobete, domnişoarele strângeau ultimele rămăşiţe de zăpadă, numite „zăpada zânelor”, pe care o topeau şi o foloseau pentru descântece de dragoste şi de frumuseţe tot timpul anului.

Dincolo de drăgălăşenie, acest zeu al iubirii se dovedeşte destul de supărăcios atunci când simte că românii săi sunt pe cale să se închine altor zei decât celor tradiţionali. Dragobetele şi mama sa au încercat mai întâi să reziste asaltului noii religii creştine, fapt dovedit de o serie de legende în care fie Dochia, fie Dragobetele se confruntă cu principalele figuri ale religiei întemeiate în urmă cu două milenii: Fecioara Maria şi Iisus Hristos.

De exemplu, se povesteşte că, în calitatea sa de zeu al iubirii, Dragobetele a avut îndrăzneala să încerce să o facă să se îndrăgostească pe însăşi Maica Domnului. Aceasta a rezistat şi l-a pedepsit transformându-l în planta numită năvalnic.

Mama Dragobetelui, Baba Dochia, a intrat şi ea în conflict cu creştinismul. Într-o zi geroasă de iarnă, aceasta a trimis-o pe nora sa la râu, impunându-i să spele un fir negru de lână până când acesta se va albi. În timp ce fata plângea încercând să îndeplinească această sarcină imposibilă, lacrimile ei l-au impresionat chiar pe Iisus, care a venit la ea sub înfăţişarea unui tânăr pe nume Mărţişor şi i-a dăruit o floare roşie,cu ajutorul căreia a putut să înălbească lâna neagră şi să o ducă soacrei sale.

Întoarsă acasă, soţia Dragobetelui i-a spus soacrei sale întreaga poveste. Aceasta, nemulţumită că nora îşi îndeplinise sarcina, a înţeles că, din moment ce au răsărit florile, a venit primăvara, şi şi-a luat oile, urcând cu ele pe muntele Ceahlău. Vremea era însă doar aparent frumoasă şi, după ce baba şi-a lepădat toate cele şapte cojoace, a revenit frigul, iar ea a îngheţat împreună cu oile sale.

Aşadar, vechile zeităţi geto-dace au ieşit înfrânte din confruntarea cu noua religie creştină, iar astăzi Dragobetele are un nou adversar redutabil: Sfântul Valentin, din ce în ce mai îndrăgit inclusiv în România.