Balanța are parte de evoluțiile dorite în viața de cuplu, în primele cinci luni ale lui 2023. Persoanele singure au șanse mari să întâlnească pe cineva care să le trezească dragostea, aprecierea și dorința de a petrece cât mai mult timp împreună. Nativii deja implicați într-o relație pot folosi acest interval pentru a lua decizii importante pentru viața de cuplu. Programarea datei nunții sau apariția unui copil se încadrează deplin în această categorie.

Ajutorul primit de la astre până în luna mai în ceea ce privește relațiile se mută, după aceea, pe un alt plan foarte important: finanțele. În special perioada 16 mai-4 septembrie este una în care nativii au mai mult noroc de bani decât în ultimii ani. Aceștia vor veni din surse diverse și ideal ar fi să fie parțial economisiți, parțial investiți în direcții de asemenea multiple.

Un avertisment în legătură cu starea de sănătate: renunțați la excesele de orice fel și totul va fi bine! În schimb, dacă exagerați cu eforturile sau cu odihna, cu mâncatul excesiv sau cu posturile și dietele, corpul vă va indica, prin diferite semnale, că această atitudine extremistă nu este deloc pe placul său.

Sfatul pentru 2023 este să vă concentrați pe relații și să lăsați iubirea să se manifeste liber în viața dumneavoastră.