Capricornul dedică primele luni ale anului casei și celor dragi. Perioada ianuarie-mai e potrivită pentru a se muta în casă nouă sau pentru a o redecora pe cea veche. Sunt recomandate investiții în obiecte, instalații, aparate care sporesc confortul și starea de bine atât a nativilor, cât și a tuturor celor dragi.

După data de 16 mai, nativii reușesc să își exprime sentimentele într-un mod mai puțin stângace decât în trecut. Capricornii devin capabili să facă o declarație de dragoste sau o cerere în căsătorie așa cum se cuvine, spre satisfacția partenerului, pe care îl iau prin surprindere în mod plăcut.

Pe plan financiar, luna marte este cea aduce dispariția multor probleme. Datorii vechi sunt plătite, obstacole care blocaseră drumul timp de ani de zile sunt acum îndepărtate și este deschisă calea spre evoluție. La muncă, sunt găsite soluțiile potrivite astfel încât randamentul oferit și rezultatele obținute să se situeze la cel mai înalt nivel.

Sfatul pentru 2023 este ca reprezentanții acestei zodii să aibă încredere în persoanele dragi și să facă tot ce depinde e ei pentru fericirea acestora. O astfel de atitudine va crea adevărate minuni, pentru ei și pentru cei care le sunt alături.