Graţie eforturilor istoricului creştinismului timpuriu Cristian Bădiliţă, Editura Curtea Veche a publicat în 2008, iar Editura Vremea în 2015, sub titlul Trei romane mistice ale antichităţii, trei dintre cele mai cunoscute scrieri pseudoepigrafice (adică atribuite unui personaj biblic de marcă, precum Iosif, Avraam sau Iov) şi intertestamentare (aparţinând perioadei de timp de după elaborarea Vechiului Testament, dar anterioară începerii elaborării Noului Testament).
Primul roman este Iosif şi Aseneth, a cărui poveste porneşte de la următorul verset biblic: „Şi a pus Faraon lui Iosif numele Ţafnat-Paneah şi i-a dat de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera, marele preot din Iliopolis“. Autorul evreu şi-a propus atât să atragă prozeliţi prin povestirea sa – în esenţă, istoria unei convertiri la iudaism – cât şi să explice cum a fost posibil ca Iosif, un evreu pios, să se căsătorească cu o egipteancă, fiica unui preot păgân. Ne este pusă la dispoziţie, în cuprinsul volumului, şi o versiune românească veche a poveştii, publicată la începutul secolului XX de C. Bobulescu, dar aparţinând unui manuscris de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Acest vechi traducător aduce o justificare suplimentară a efortului său: Iosif şi Aseneth sunt amintiţi de preot la cununie, ei fiind aşadar un mit fondator, un model pentru orice cuplu proaspăt căsătorit, a cărui poveste e necesar să fie cunoscută în amănunt.
Al doilea roman este Testamentul lui Iov, text apocrif care încearcă să răspundă la o altă întrebare firească pentru orice cititor al Cărţii lui Iov: cum poate să fie pedepsit un drept, un om lipsit de orice păcat? Aici, înverşunarea diavolului este explicată printr-un gest iniţial al lui Iov, care ar fi fost conducătorul păgân al Egiptului, iar mai apoi s-a convertit la iudaism şi a distrus vechile temple, atrăgând persecuţiile duhului necurat asupra sa, cărora trebuie să le reziste timp de 49 de ani.
Al treilea roman este Testamentul lui Avraam, aducând în prim-plan figura unui alt patriarh al Vechiului Testament, de această dată aflat faţă în faţă cu o ultimă încercare a credinţei sale: întâlnirea cu moartea. Refuzând să îşi părăsească familia chiar şi atunci când i-a venit sorocul, Avraam se lasă convins doar după o întâlnire cu arhanghelul Mihail, care îi desluşeşte tainele Judecăţii de Apoi, şi apoi cu moartea însăşi, care i se înfăţişează atât sub forma sa blândă, fermecătoare, cât şi sub aspectul său feroce. Şi această apocrifă a beneficiat de vechi traduceri româneşti (atestate chiar din secolul al XVI-lea), versiuni ale sale fiind incluse într-o colecţie realizată de Bogdan Petriceicu Haşdeu şi într-una a lui M. Gaster, cea din urmă fiind redată în carte.
Textele acestor romane mistice ale Antichității sunt însoţite de un material critic bogat, care uşurează înţelegerea lor, însă nu reduce cu nimic plăcerea lecturii, deoarece, pe lângă interesul teologic şi istoric, ele au şi o valoare literară incontestabilă.