Pentru Rac, 2024 este un an de transformare, atât în ceea ce privește banii, cât și relațiile în care este implicat. Cine este capabil să accepte schimbarea și noutatea va avea de câștigat, iar cine se agață de trecut doar pentru că așa s-a obișnuit va avea parte mai degrabă de probleme.
Financiar, între 21 și 2 mai nativii descoperă noi surse de venit sau noi talente care le permit să câștige bani. Nu neapărat câștigurile provenite din salarii, cât afacerile și colaborările de scurtă durată se dovedesc cele mai fructuoase. Apoi, o perioadă la fel de favorabilă apare spre sfârșitul anului, după 19 noiembrie.
În carieră, luna aprilie aduce oportunități, dar și riscuri majore. Aceasta e luna potrivită pentru a acționa, pentru ca Racii să își pună ideile în aplicare, cu mult curaj. De exemplu, acum pot să se prezinte la interviuri pentru un nou job sau să ceară o promovare.
Relațional, ianuarie 2024 e luna potrivită pentru a face o declarație de iubire sau pentru a-i propune ceva partenerului actual. Șansele ca răspunsul primit să fie pozitiv sunt mari. Apoi, lunile octombrie și noiembrie se anunță la rândul lor frumoase, în ceea ce privește iubirea.
Sfatul pentru nativii Rac, în 2024, este să nu se atașeze de trecut, ci să arate o deschidere tot mai mare spre noutate și spre viitor.