2024 este, pentru Capricorn, un an în care trebuie să acorde mai multă atenție planului sentimental, îndeosebi iubirii. Debutează o perioadă din viața nativilor în care emoțiile vor deveni la fel de importante ca rațiunea care îi domină în cea mai mare parte a timpului.
Cea mai bună perioadă, pe plan amoros, este cuprinsă între 1 ianuarie și 25 mai. Sunt posibile inclusiv surprize precum o dragoste la prima vedere sau o aventură romantică neconvențională, cu un alt gen de parteneri decât cei cunoscuți în trecut. Zeul iubirii petrece mult timp în apropierea nativilor și e posibil chiar să îi înțepe mai mult decât o singură dată cu săgețile sale magice.
În ceea ce privește banii, se remarcă două perioade în care Capricornii au parte de un plus de inspirație și identifică cele mai bune oportunități de câștig. Este vorba despre intervalul 21 ianuarie-2 mai, apoi despre perioada cuprinsă între 19 noiembrie și 31 decembrie. Acum e cel mai indicat să poarte negocieri, să demareze noi afaceri, să pună în practică vechi planuri menite să le aducă un plus de prosperitate.
Comunicarea devine tot mai importantă, pe toate planurile, iar Capricornii vor învăța să spună ceea ce simt și ceea ce își doresc.
Sfatul pentru Capricorn, în 2024, este să nu se izoleze de lume, ci să aibă mereu pe cineva alături. Astfel își vor putea manifesta potențialul la cel mai înalt nivel.