În 2024, Vărsătorul are mari șanse să își construiască o viață mai confortabilă, mai frumoasă, cu mai multe momente relaxante și mai puține surse de stres. Pentru majoritatea nativilor, acest proces a început încă din anul anterior, când mulți dintre ei au simțit că găsesc calea de urmat, pe termen mediu și lung.
În iubire, lucrurile devin interesante începând cu sfârșitul lunii mai, urmând să existe multe trăiri și experiențe frumoase, împărtășite cu cineva drag, până la mijlocul toamnei. Important este ca Vărsătorii să dea frâu liber sentimentelor, să le permită oamenilor să se apropie de ei și să realizeze trecerea – uneori complicată – de la prieteni la iubiți.
În ceea ce privește banii, 2024 este un an în care este prioritară ordinea și disciplina. Nu vor exista nici câștiguri majore venite de nicăieri, dar nici pierderi consistente. Reglajele pot fi realizate prin îmbunătățirea comportamentului financiar de zi cu zi, fiind recomandată economisirea. Pentru marile investiții, mai este de așteptat.
Vărsătorii se remarcă și printr-o intuiție sporită. Au o capacitate uimitoare de a sesiza sau de a anticipa lucruri la care alți oameni nici măcar nu s-ar gândi, înainte de a le vedea petrecându-se.
Sfatul pentru Vărsător, în 2024, este să se concentreze pe lucrurile pozitive, deoarece vor fi destule de acest fel!