Avem de a face cu o săptămână relativ calmă, din punct de vedere al tranzitelor și aspectelor astrologice. Putem profita continuând să lucrăm la proiectele deja începute, astfel încât să ne atingem obiectivele mai repede. Intrarea planetei Venus în zodia Peștilor ne face mai sensibili, mai ușor de impresionat și mai generoși. Relațiile amoroase secrete sunt încurajate.
Berbec
Pentru Berbec, e nevoie de performanță la serviciu, pentru că altfel poziția pe care o ocupă în acest moment poate să fie pusă sub semnul întrebării. Există suficienți rivali dornici oricând să îi ia locul. Așadar, mobilizare generală!
În zilele libere, Berbecii vor simți nevoia să petreacă timp singuri, fără prea multă agitație.
Taur
Dacă au ocazia să călătorească, ar fi bine ca nativii Taur să învețe cât mai multe din ceea ce văd pe unde umblă și chiar să preia unele exemple pe care apoi să le transpună în viața lor de zi cu zi.
Week-end-ul înseamnă, pentru Taur, reuniuni prelungite cu prietenii, alături de care se simt excelent.
Gemeni
Gemenii sunt considerați mai superficiali, poate pentru că se ocupă de mai multe lucruri în același timp, fără să se concentreze mult timp pe unul singur. Tocmai asta li se cere acum să schimbe: e nevoie de mai multă profunzime și constanță.
Nu puțini vor fi nativii Gemeni care se vor vedea puși în situații ce necesită vorbitul în public.
Rac
Racul va trebui să se bazeze în tot mai mare măsură pe propriile forțe. Ocupată cu problemele sale, persoana iubită nu poate reprezenta un sprijin real pentru nativi, pe parcursul acestei săptămâni. Nici nu are rost să îi ceară prea multe.
Nativii vor trebui să învețe neapărat ceva nou, în această săptămână, pentru a-și îndeplini obiectivele profesionale și personale.
Leu
Leul primește de la propriul organism unele semnale că trebuie să își schimbe regimul de viață. Fie doarme prea puțin, fie are un regim alimentar dezechilibrat, cert e că ceva trebuie schimbat. Odată luate măsurile corecte, efectele benefice se vor resimți rapid.
Șansele de a obține câștiguri financiare importante sunt mari, pentru majoritatea nativilor Leu.
Fecioară
Fecioara trebuie să fie pregătită să își asume mai multe responsabilități în relația de cuplu pe care o are în prezent. Altfel, e posibil ca pasiunea să dispară treptat, îngropată sub problemele din viața cotidiană.
Se vor confrunta și cu o problemă morală: merită să comită o acțiune deloc corectă, dar care le-ar aduce avantaje importante?
Balanță
Se exercită unele presiuni asupra Balanței, dintr-o direcție la care nu s-ar fi așteptat. E vorba de persoanele din familie, care și-au propus să o convingă de necesitatea unor schimbări cu care nu este de acord.
Starea de sănătate se îmbunătățește treptat, pe parcursul acestei săptămâni, indiferent de problemele anterioare.
Scorpion
Scorpionul trece prin diferite experiențe așa cum gâsca trece prin apă. Oricât de intense ar fi acestea, nu provoacă schimbări reale în viața sa. În esență, rămâne același.
Un flirt sau o scurtă aventură amoroasă înviorează atmosfera, spre sfârșitul intervalului.
Săgetător
Chiar dacă reușește să economisească niște bani, asta nu rezolvă deplin problemele financiare ale Săgetătorului. Ideea ar fi să își diversifice sursele de venit, apoi să investească banii astfel încât aceștia să producă alți bani. Nu e simplu, dar aceasta e direcția ideală de urmat.
Săptămâna aduce destule treburi de făcut pe acasă, îndeplinite împreună cu ceilalți membri ai familiei.
Capricorn
Capricornul vede că sunt puse sub semnul întrebării unele acțiuni și chiar unele reușite ale sale din trecut. Trebuie fie să aibă o memorie zdravănă, fie să scotocească prin documente sau prin albume foto, pentru a-și proba unele afirmații.
O invitație făcută de un prieten sau de o rudă va trebui neapărat onorată, chiar dacă nu pică într-un moment tocmai bun.
Vărsător
Vărsătorul face o selecție, printre numeroșii săi prieteni. Cu unii menține relații excelente, în timp ce cu alții decide că nu ar fi cazul să mai petreacă și de acum înainte la fel de mult timp.
Pe plan financiar, se remarcă faptul că Vărsătorii fac investiții și cheltuieli bine țintite, pe care nu le vor regreta.
Pești
Peștii simt nevoia de noutate în viața lor. Au nevoie de oameni noi cu care să interacționeze, dar – și mai important decât atât – au nevoie și de proiecte noi. Altfel, riscă să se plafoneze.
O persoană mai în vârstă din familie dorește să îi ajute și îi întreabă ce poate face, în acest sens.
Personalități născute în fiecare zi din luna martie