Cel mai important eveniment astrologic al intervalului este intrarea Soarelui în Balanță, pe data de 22 septembrie, care marchează echinocțiul de toamnă și începutul oficial, din punct de vedere astronomic, al acestui anotimp. Este un interval în care fiecare dintre noi caută să creeze un plus de armonie și de frumusețe în viață.

Berbec

Evoluția Berbecului este determinată, în mare măsură, de persoanele care îi sunt aproape. Vorba „spune-mi cu cine te însoțești, ca să îți spun cine ești“ rămâne valabilă în această săptămână.

În week-end, nativii planifică și organizează activități practice, menite să le ușureze treburile din zilele săptămânii ce urmează.

Taur

E timpul ca propria sănătate să devină mai importantă pentru nativii Taur, care trebuie să acorde mai mult timp și atenție organismului. De exemplu, pot să renunțe la unele obiceiuri dăunătoare și să le înlocuiască cu altele, mai sănătoase.

În zilele libere, Taurul petrece timp relaxându-se, dar fără a neglija nici îndatoririle casnice.

Gemeni

Gemenii se află într-o stare jucăușă, relaxată, astfel că abordează fiecare proiect fără a dramatiza lucrurile. Atitudinea lor îi ajută și pe cei din jur să renunțe la negativism.

Nativii profită de zilele libere pentru a se întâlni cu mai mulți prieteni, făcând diferite planuri de viitor.

Rac

Racul se simte mai calm și relaxat, având încredere că poate să rezolve orice problemă. Și, tocmai datorită acestei încrederi în sine, chiar depășește orice obstacol.

Nativii își dedică week-end-ul familiei și casei, răsfățându-i pe cei dragi și bucurându-se de o atmosferă foarte plăcută.

Leu

Leii trebuie să meargă în mai multe locuri, de-a lungul acestei perioade. Reușesc să ajungă oriunde își propun fără întârzieri, iar la destinație totul decurge așa cum și-au dorit.

Leul profită de zilele libere pentru a îndeplini, în avans, unele sarcini din săptămâna ce urmează. Astfel, programul va deveni mai rezonabil.

Fecioară

Fecioara își îndeplinește sarcinile cu multă seriozitate, implicându-se în fiecare acțiune la locul de muncă. Are un ritm de lucru excelent, ceea ce îi atrage laude și recompense.

Week-end-ul vine, pentru nativii Fecioară, cu un plus de romantism. Cineva flirtează cu ei, într-un mod foarte plăcut.

Balanță

Balanța trebuie să își amintească faptul că datoria cea mai importantă pe care o are este cea față de propria persoană, de propriile dorințe și visuri. Altfel, riscă să fie prea des folosită de cei din jur.

Balanța are tendința de a planifica multe întâlniri pentru week-end, iar în final va ajunge să amâne unele dintre ele.

Scorpion

Scorpionul are mai multe proiecte secrete, de care știe cum să se ocupe fără să dea naștere la suspiciuni. Uneori, nici măcar persoanele apropiate nu știu nimic despre preocupările sale.

Nativii Scorpion folosesc week-end-ul pentru a-și cumpăra sau comanda tot felul de lucruri, unele utile, altele pur și simplu pentru a-și satisface diferite dorințe.

Săgetător

Săgetătorul vrea mai multă independență: să se simtă liber, să decidă singur cum își folosește timpul, energia și resursele. De aici apar unele neînțelegeri cu persoanele din jur.

În zilele libere, Săgetătorii fac drumeții sau exerciții fizice, care îi ajută să se mențină în formă.

Capricorn

Capricornul știe cum să producă o impresie puternică asupra oamenilor cu care se întâlnește, atunci când își propune acest lucru. Iar un astfel de talent se dovedește foarte folositor pe plan profesional.

În week-end, nativii reiau legătura cu o persoană cu care nu s-au mai văzut de mult timp sau cu care chiar s-au aflat în conflict.

Vărsător

Vărsătorul trebuie să asimileze o cantitate mare de informație într-un timp relativ scurt. Cum stă bine și cu memoria, și cu capacitatea de înțelegere, va reuși fără mari dificultăți.

În zilele libere, Vărsătorii petrec mult timp pe rețelele de socializare, preferând acest mod de comunicare celui față în față.

Pești

Peștii sunt puși în poziția de a purta negocieri, de a lupta pentru a obține ceea ce își doresc, de a se afirma atunci când e nevoie. Își depășesc cu bine emoțiile și sensibilitatea și, în mare măsură, se descurcă.

În week-end, nativii au aproape o persoană de încredere, care îi ascultă cu răbdare și le oferă și sfaturi excelente.

Zodia Balanță – autoportret astrologic

Analize astrologice personalizate