Berbec

Berbecul are parte de numeroase întâlniri cu prietenii, pe parcursul acestei săptămâni. Se spune că decembrie e luna familiei, însă, cel puțin deocamdată, Berbecii sunt mai apropiați de grupul de amici.

În zilele libere, nativii fac diferite cumpărături. Se bucură din plin de luna cadourilor, începând prin a și le oferi singuri.

Taur

În general, Taurul are parte de o perioadă favorabilă, în care nu numai că atmosfera e una extrem de plăcută, dar primeşte şi câteva veşti pozitive, referitoare în primul rând la planul financiar.

Pe durata zilelor libere, Taurul ar face totuși bine să fie atent la ceea ce spune. Într-un moment de neatenţie, nu e exclus să dezvăluie un secret.

Gemeni

Gemenii fac planuri referitoare la o călătorie, care cel mai probabil va avea loc chiar pe parcursul acestei luni. Destinația, însoțitorii și programul arată exact așa cum le place nativilor.  

În week-end, Gemenii află un secret al unui prieten, ceea ce îi ajută să înțeleagă comportamentul recent al acestuia.

Rac

Apare tot mai multă pasiune în viața intimă a Racului, în primul rând datorită inițiativelor sale, nu ale partenerului. Iar dacă persoana iubită nu se dovedește receptivă, apare tentația unei aventuri.  

La sfârșit de săptămână, Racul se simte spionat, urmărit, analizat cu atenție de o persoană apropiată. Sentimentul nu e tocmai confortabil.

Leu

Partenerul de viață al Leului trece printr-o perioadă fastă, în care totul pare să îi meargă din plin. Leii nu numai că se bucură pentru aceste reușite, dar sunt și de părere că le revin o parte din merite.

În zilele libere, nativii au tendința de a cheltui mai mulți bani decât își permit. Ceva mai multă cumpătare e recomandată.

Fecioară

Fecioara dă dovadă de un spirit de competiție sau chiar de luptă destul de neobișnuit, la locul de muncă. Pentru a-și îndeplini obiectivele, dă dovadă de un dinamism care nu îi este deloc caracteristic.

În week-end, comunicarea cu persoana iubită funcţionează de-a dreptul excelent. Se înțeleg atât când e vorba de lucruri mărunte, cât și de chestiuni importante.

Balanță

Balanța ajunge la un grad înalt de armonie cu persoana iubită. Se cunosc reciproc foarte bine, împărtășesc aceleași valori și au obiective comune. Tocmai de aceea, sunt greu de oprit când acționează împreună.

În zilele libere, mulți nativi Balanță călătoresc, iar experiența se dovedește foarte plăcută.

Scorpion

Se îmbunătățesc relaţiile Scorpionului cu rudele apropiate. Dacă în trecut au existat probleme, acum se vor rezolva. Dacă lucrurile mergeau oricum bine, în luna decembrie 2024 vor merge şi mai bine.

În week-end, nativii trebuie să studieze ceva nou, de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în perioada următoare.

Săgetător

Calităţile intelectuale ale nativilor Săgetător  sunt, în sfârşit, recunoscute în mod deschis. Prin urmare, vor avea parte atât de complimente, cât și de recompense materiale.  

În week-end, cineva apropiat caută metodele potrivite pentru a-l înveseli pe Săgetător și reușește să-i aducă un plus de bucurie.

Capricorn

Capricornul este recompensat pentru eforturi depuse de-a lungul acestui an, unele dintre ele cu câteva luni în urmă. Se dovedește faptul că munca sa nu a fost uitată și că este apreciată la justa valoare.

În week-end, Capricornul se arată mai sever decât ar fi cazul cu o persoană care a greșit pur și simplu din neatenție, fără vreo intenție nelalocul ei.

Vărsător

Vărsătorul este pus, cu diverse ocazii, în postura de a învăţa lucruri noi. Iniţial nu se simte prea confortabil, dar se dezmeticește repede și dovedește o excelentă capacitate de adaptare.

În week-end, nativii au tendința de a cheltui mult, inclusiv bani pe care, de fapt, încă nu îi au. Nu e o idee prea bună să se îndatoreze astfel

Pești

Peștii se descurcă foarte bine atunci când lucrează pe cont propriu. În schimb, o parte dintre colaboratori îi dezamăgesc, pe parcursul acestui interval.

La sfârșit de săptămână, nativii vorbesc deschis, cu o rudă apropiată, despre planurile lor de viitor. Iar aceasta se dovedește nu doar capabilă să asculte, ci și să ofere sfaturi bune.