În 2025, Berbecul primește, după foarte mult timp, vizita a două planete grele: Saturn și Neptun. Pe de o parte, nativii vor trebui – indiferent de vârstă – să crească, să se maturizeze, să își asume mai multe responsabilități și să se organizeze mai bine. Pe de altă parte, nu vor trebui să piardă din vedere nici ceea ce își doresc să obțină pe termen mai lung.
În prima jumătate a anului, nativii fac multe drumuri, unele cu treabă, altele pur și simplu de plăcere. Fiecare dintre ele va aduce, însă, anumite beneficii.
Apoi, începând cu mijlocul lunii iunie, Berbecii petrec mai mult timp acasă, alături de cei dragi, învățând să își mai tempereze din spiritul de luptă ce îi caracterizează și să se bucure mai degrabă de bucuriile simple ale vieții de zi cu zi.
La muncă, e important ca Berbecul să înceteze să caute condițiile ideale și să dea tot ce are mai bun, oriunde și oricând are de îndeplinit o sarcină. Indiferent cât de rău arată lucrurile la început, cu lucru serios și constant totul se va transforma în bine. Iar eforturile făcute vor primi de fiecare dată și răsplata cuvenită în bani. Așadar, aceștia nu vor cădea din cer nici în 2025, ci vor fi obținuți tot cu sudoare și cu muncă serioasă.