Pe plan relațional, 2025 este un an plin de evenimente, pentru nativii Capricorn.

Pe de o parte, lucrurile merg excelent în dragoste, mai ales începând cu luna iunie. Sunt șanse ca în viața nativilor să apară o mare iubire, care să marcheze începutul unei relații de durată. Vești bune apar și pentru cei deja cuplați, care se vor simți tot mai bine alături de partener.

Pe de altă parte, comunicarea decurge ceva mai greu în relațiile cu rudele apropiate. În special în lunile iunie, iulie și august, apar mulți nervi și prea puțină răbdare în interacțiunile cu părinții, bunicii, unchii sau mătușile, deci în special cu partea mai vârstnică a familiei.

La muncă, nativii găsesc soluții ingenioase pentru a rezolva cu bine orice sarcină pe care o primesc. Atunci când gândirea originală se adaugă seriozității care oricum îi caracterizează, rezultatele nu pot fi decât dintre cele mai bune.

Din punct de vedere al stării de sănătate, începutul de an poate fi ceva mai dificil, nativii fiind afectați de câte o gripă sau de alte probleme trecătoare. Apoi însă, începând cu luna mai, acționează o puternică energie de vindecare. În paralel, mulți Capricorni încep să includă în programul săptămânal ceva activități sportive sau alte obiceiuri benefice pentru sănătate.