Ioan Petru Culianu este cunoscut şi studiat îndeosebi pentru lucrările sale de istorie a religiilor, dintre care amintim Eros şi magie în Renaştere. 1484, Călătorii în lumea de dincolo, Experienţe ale extazului sau Religie şi putere. Creaţia sa literară merită însă aceeaşi atenţie. Ea cuprinde două romane – Hesperia şi Jocul de smarald, ultimul în colaborare cu H. S. Wiesner– şi povestirile publicate în volumul cu titlul Pergamentul diafan.
Volumul, apărut în 1994 şi apoi 1996 la Editura Nemira, reeditat în 2002 și 2013 de Editura Polirom, cuprinde cele 11 povestiri grupate de autor sub titlul Pergamentul diafan – cu o legătură evidentă între ele, care permite caracterizarea culegerii drept un roman-puzzle – precum şi patru povestiri publicate în ultimii doi ani de viaţă ai autorului, semnate împreună cu H. S. Wiesner: Ordinea secretă, Căinţa târzie a lui Horemheb, Colegiul invizibil şi Limba creaţiei. Cartea fost publicată și în limba italiană, la Roma, în 2010.
Pentru ca cititorul să nu se rătăcească în cele 11 povestiri ale romanului-puzzle, chiar autorul indică, în Introducere, două dintre elementele care le conferă unitate şi care trebuie urmărite în mod special, deoarece traversează diferitele povestiri: „o fiinţă feminină insesizabilă, numită când Mekor Hayyim, când altminteri“ şi „colecţia de smaragde a profesorului H.“, presupusul autor al manuscrisului.
Urmând acest fir al Ariadnei, cititorul se poate orienta mai uşor prin labirintul populat cu mistici islamici, zeiţe ale frumuseţii, alergători tibetani, suflete ale indienilor americani, pisici ucigaşe şi profeţi enigmatici. Însă, astfel, are doar un indiciu, şi nu cheia ieşirii din labirint, mai ales că acesta este, ca orice iluzie, neasemuit de atrăgător, creat parcă special pentru a fi cât mai diferit de ceea ce unul dintre personaje numeşte „omenirea actuală, turmă imensă manipulată de nişte imbecili prin intermediul instinctelor ei cele mai joase, [care] trăieşte fără cultură şi fără nici un adevăr“.
Pentru a depăşi acest stadiu, trebuie să devii, asemenea unora dintre personaje, un trickster, un zeu sau un spirit coborât printre pământeni pentru a le juca diferite farse şi pentru a le arăta că regulile nu sunt totul, ba chiar dimpotrivă, că poţi obţine cunoaşterea veritabilă evoluând dincolo de orice înseamnă comportament obişnuit şi normă acceptată.
Pentru Ioan Petru Culianu, acest joc a fost fatal, viaţa lui încheindu-se brusc, printr-un asasinat ritual petrecut în toaleta universităţii din Chicago. Dar poate că jocul nu s-a întrerupt, ci doar continuă pe un alt nivel…
10 cărți despre sfârșitul lumii
Fulcanelli, Misterul catedralelor – prezentarea cărții
