Dormitorul e foarte important în feng shui, din motive ușor de înțeles. Feng shui implică lucrul cu energia chi, ori dormitorul e tocmai spațiul în care ne refacem rezervele energetice. Ne petrecem aproximativ o treime din viață dormind și, la un calcul simplu, vom constata că în nicio altă cameră a casei nu stăm la fel de mult timp.
Prin urmare, e important să respectăm regulile feng shui pentru dormitor, astfel încât reîncărcarea cu energie din timpul somnului să fie cât mai eficientă.
Reguli feng shui pentru dormitor
1. Sunt preferate dormitoarele cu o singură ușă
Două sau mai multe uși care dau în dormitor induc o senzație de nesiguranță, iar circulația energiei devine complicată dacă apar două elemente de comunicare cu camerele vecine, pe lângă fereastră, care comunică în exterior. Dacă totuși aveți un dormitor cu mai multe uși, e important să lețineți închise, mai ales atunci când dormiți.
2. Patul trebuie așezat cât mai departe de ușa dormitorului
Cu cât distanța de la pat la ușă este mai mare, cu atât ne vom simți mai în siguranță și vom avea o senzație permanentă de confort și de încredere în sine ; Astfel, e bine ca patul să fie amplasat în colțul opus celui în care se află ușa. Dacă ușa dormitorului este pe mijloc, atunci este recomandat, de asemenea, ca patul să fie într-unul din colțurile formate de peretele camerei care este opus ușii.
3. Lăsați cât mai mult spațiu liber la picioarele patului!
Patul trebuie amplasat astfel încât la picioarele sale să se afle cât mai mult spațiu liber. Ideea de bază este ca, atunci când stăm în locul în care dormim, așezați, și ne uităm în față, să vedem cât mai mult din cameră. Dacă privirea noastră se izbește de un perete imediat ce se termină patul, viziunea este automat una redusă, iar circulația chi-ului afectată.
4. Evitați ca patul să fie așezat cu picioarele spre ușă!
Aceasta e considerată poziția mortului, deoarece este identică cu modul în care, de obicei, este așezat un coșciug. În ceea ce privește circulația energiei, explicația e simplă: chi-ul se scurge spre ușă, astfel încât în camera în care dormim va exista în permanență o deficiență de energie vitală.
5. Nu amplasați oglinzi în dormitor !
Nu este indicat să avem oglinzi în dormitor. Sau, dacă există, acestea nu trebuie în niun caz să fie orientate spre pat! Știm că este trendy și că fanii filmelor erotice preferă o oglindă amplasată deasupra patului sau lângă acesta, care să reflecte acțiunea, dar, din punct de vedere energetic, efectele pe termen lung sunt distrugătoare pentru viața de cuplu! O oglindă orientată constant spre locul în care dormi va crea numeroase probleme. Așadar, dacă aveți un dormitor aranjat în acest fel, ar fi o idee excelentă să mutați oglinda altundeva!
6. Dormitorul trebuie să fie bine luminat în timpul zilei
Un proverb românesc spune că acolo unde nu intră soarele, intră doctorul. Feng shui-ul confirmă această afirmație, insistând asupra necesității ca, pe parcursul zilei, camera de dormit să primească, pe cât posibil, multă energie solară. Cu o condiție: lumina să nu cadă direct pa pat, pentru că acesta va fi astfel supraîncărcat energetic. În schimb, noaptea b ine să folosim obloane sau jaluzele, astfel încât să tăiem legătura cu întunericul exterior.
7. Atenție la tablourile din dormitor!
Pentru dormitorul unui cuplu, e perfect un tablou care să îi reprezinte pe cei doi, împreună. Ideal e ca trupul fiecăruia din cei doi parteneri să se vadă integral în poza sau tabloul respectiv (deci fără personaje tăiate de la mijloc sau ale căror picioare nu se văd!). în schimb, e total contraindicat un tablou în care persoana care doarme acolo să se afle alături de cineva cu care a avut o relație în trecut, dar acum nu mai e de actualitate sau - și mai rău – alături de o persoană decedată. De asemenea, sunt contraindicate în dormitor peisajele acvatice sau scenele de luptă.
8. Apa nu e potrivită în dormitor
Fântânile decorative, acvariile sau diverse alte obiecte care implică folosirea apei nu trebuie amplasate în dormitor. De asemenea, e bine ca dormitorul să se afle cât mai departe de ușa de la baie. Dacă totuși aceasta se află în apropiere, ideal e ca ușa de la baie să fie închisă pe timpul nopții.
9. Cât mai puține electronice în dormitor
Televizoarele, calculatoarele, sistemele audio nu sunt deloc potrivite pentru dormitor. Totuși, televizorul este, în general, o prezență constantă în dormitoarele romănilor. Puteți totuși elimina influența nefastă a energiei sale în timp ce dormiți dacă, înainte de culcare, îl scoateți din priză și eventual îl acoperiți cu ceva. Este total contraindicat obiceiul de a adormi cu televizorul aprins. Odihna va avea cu siguranță de suferit, iar a doua zi nu veți mai fi în formă! Sfatul referitor la scoaterea din priză pe parcursul nopții este valabil pentru toate electronicele din dormitor, nu numai pentru televizor.
10. Plantele emană o energie benefică pentru somn
Un ghiveci cu flori este bine-venit în dormitor, mai ales dacă este amplasat într-un colț al camerei. Pentru asta, e nevoie ca florile respective să fie vii, adică în ghivece, nu tăiate și așezate într-o vază. Florile tăiate, uscate sau pălite nu numai că nu sunt deloc de ajutor, ci împrăștie chiar o energie deloc potrivită pentru somn.
Respectând aceste reguli feng-shui, chi-ul va circula liber și armonios în dormitorul nostru, astfel încât să ne trezim în fiecare dimineață bine odihniți și pregătiți pentru o zi plină de reușite!
Reguli pentru un somn bun și vise frumoase