„Degetul de aur” – o poveste zen despre dorință, atașament și iluzia puterii, în care un călugăr pustnic transformă piatra în aur, iar un vechi prieten cere nu darul, ci sursa lui.
Calea tarotului este o carte scrisă de Alejandro Jodorowsky și Marianne Costa și apărută la Paris în anul 2004. Ediția românească a fost publicată de Editura Philobia, în 2023. Vorbește despre semnificația, interpretărilor și filosofia Tarotului de Marsilia.
Magia in istoria intelectuala a Europei – carte de LynnThorndike, apărută la Editura Herald. Autorul prezintă dezbaterile europene referitoare la magie, autorii care au susținut-o sau au criticat-o, în Antichitate, Evul Mediu și epoca modernă.
O istorie a Rozacrucii și a rozacrucienilor, realizată de ocultistul francez Paul Sedir. În cartea este urmărită atât istora vizibilă, cât și istoria invizibilă a ordinului.
Prezentarea cărții Pergamentul diafan. Ultimele povestirii de Ioan Petru Culianu. Una dintre creațiile literare, mai puțin cunoscute decât studiile de istorie a religiilor, aparținându-i celui mai cunoscut discipol al lui Mircea Eliade.
Carte lui Osho porpune meditaţii asupra luminii şi întunericului, tehnici pentru deschiderea inimii, dansul ca suport pentru meditaţie, metode de lucru cu respiraţia, sunetele sau al treilea ochi.
Trei dintre cele mai cunoscute scrieri apocrife: Iosif și Aseneth, Testamentul lui Iov și Testamentul lui Avraam, apărute sub îngrijirea istoricului Cristian Bădiliță.
Cartea lui Enoh este un text eliminat din Biblia canonică de teologii primelor secole. Vorbește despre ierarhiile angelice şi demonice, și despre rolul îngerilor în apariţia şi răspândirea păcatului pe pământ
Masonerie ocultă şi iniţiere hermetică de Jean-Marie Ragon de Bettignies este o carte care vorbeşte despre masonerie chiar din perspectiva masoneriei.
Viața secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse, de Peter Wohlleben, traducere din germană de Dana Gheorghe, Publica, București, 2017
O carte al cărei cuvânt de ordine este, într-adevăr, misterul. Este vorba atât despre misterul catedralelor, pe care Fulcanelli îl descifrează până la un punct, cât şi misterul autorului, deoarece încă nu se ştie cine s-a ascuns sub acest pseudonim.
© 2025 Club Mistic Astrologie — Propulsată de WordPress
Temă de Anders Noren — Sus ↑