Venus este cea mai activă planetă de pe cer, în săptămâna 1-7 aprilie. Face aspecte benefice cu Neptun și cu Pluton, iar pe data de 5 aprilie schimbă zodia, intrând în Berbec. Prin urmare, e vremea să prețuim mai mult ceea ce simțim și să acționăm așa cum ne spune inima. E cale liberă pentru noi povești de iubire.

Berbec

Nativii se gândesc la una sau mai multe călătorii pe care le vor face în această lună sau în următoarea. Vor avea în vedere chiar și cele mai mici amănunte, ceea ce va asigura succesul deplasărilor.

La sfârșit de săptămână, e recomandată o ieșire în afara orașului, într-o companie plăcută.

Taur

Taurul va avea mult de muncă, iar momentele de odihnă vor fi aproape inexistente. De treabă nu poate scăpa, însă e nevoie să aibă grijă să se hrănească și să se odihnească bine, pentru a avea rezervele necesare de energie.

În week-end, nativii se răsfață cumpărându-și ceva de valoare, un obiect pe care îl doreau de mult timp.

Gemeni

Gemenii sunt plini de energie şi trebuie să profite, folosind aceste resurse la maxim. Prin urmare, e un interval potrivit pentru a se dedica unor proiecte importante și deloc simple.

Sâmbătă și duminică, mai toată lumea va dori să se afle în preajma lor, deci vor socializa la maximum.

Rac

Singurătatea nu le priește Racilor pe parcursul acestor zile, așa că vor căuta compania prietenilor și a persoanelor din familie. Nimic anormal pentru această zodie care pune preț mare pe confortul emoțional.

În week-end, vor prefera, totuși, să aibă un moment de răgaz și nu vor părăsi propriul domiciliu mai mult de câteva ore.

Leu

Există posibilitatea ca Leii să își facă prieteni noi, pe parcursul acestei săptămâni. Sau, dacă nu prieteni, cel puțin amici și cunoștințe alături de care se vor simți excelent în timpul liber.

În zilele libere, unii nativi fac un gest spectaculos, prin care își afirmă independența față de toți cei din jur.

Fecioara

Apar diferite oportunități, pe plan profesional. E indicat ca Fecioarele să accepte noile provocări, deoarece ele aduc – pe lângă stres și efort – și șansa de progres mai rapid în carieră.

În zilele libere, Fecioara participă la un eveniment monden la care va fi foarte multă lume.

Balanță

Atunci când ia o decizie, Balanța trebuie să vadă lucrurile în perspectivă și să nu se gândească doar la foloasele imediate. E recomandat să își pună următoarea întrebare: ce efect va avea hotărârea actuală peste un an, de exemplu?

Sâmbătă și duminică, sunt împlinite condițiile astrale pentru o călătorie. Foarte probabil, în cadrul unui grup destul de consistent.

Scorpion

Nativii sunt deja conștienți de lucrurile la care se pricep cel mai bine și care, în același timp, le plac. E important să își construiască viața în jurul acestora, cât de curând. Rezultatele obținute vor fi spectaculoase.

În week-end e foarte probabil să aibă parte de o surpriză plăcută, poate chiar de un cadou care o să îi încânte peste măsură.

Săgetator

Săgetătorii singuri au șansa de a începe o nouă relație, pe parcursul acestei săptămâni. Iar cei deja cuplați pot să dea un restart sau măcar un suflu nou vechii relații.

La sfârșit de săptămână, nativii trebuie să ia o decizie care va influența și viața altor persoane. Este important să fie corecți cu toată lumea, în hotărârea luată.  

Capricorn

Capricornul are nevoie din plin de seriozitatea și implicarea de care știe atât de bine să dea dovadă, la locul de muncă. Atenția la amănunte e vitală, în această săptămână – aceste calități vor face diferența între banalitate și excelență.

Apoi, e preferabil să își dedice week-end-ul odihnei, nu distracției și nici vreunor munci suplimentare.  

Vărsător

Iubirea apare la orizont, pentru Vărsători. Ei își exprimă sentimentele față de cei dragi, dar lucrurile funcționează și în sens invers. Pot avea parte și de unele declarații de dragoste la care nu s-ar fi așteptat.

Sfârșitul de săptămână e dedicat jocurilor și diferitelor modalități de distracție. Reușesc să se relaxeze cu adevărat, după zilele de muncă.

Pești

Relațiile cu rudele apropiate pot cunoaște unele îmbunătățiri, în acest interval. Dacă există vreun conflict sau vreo supărare, acum este momentul potrivit pentru a fi rezolvate cu succes.

În zilele libere, Peștii aleg să își petreacă cea mai mare parte a timpului acasă, departe de orice agitație.

Personalități născute în fiecare zi din luna aprilie

Planeta Venus în astrologie, astronomie și mitologie

Consultații astrologice personalizate